Frederic Maciel (29 de ani) a marcat un gol superb în minutul 67 al meciului Farul - Oțelul, când formația gălățeană era condusă cu 1-0. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Farul a controlat prima repriză a disputei de la Ovidiu. Oțelul a renunțat la jocul de așteptare în partea secundă, iar ocaziile au apărut la poarta lui Buzbuchi.
FOTO. Frederic Maciel, gol încântător în Farul - Oțelul
Golul egalizator n-a venit pe o acțiune construită a gălățenilor, ci pe una de presing. În minutul 67, Dragoș Nedelcu a repus greșit din colțul careului de 6 metri. Oaspeții au recuperat, au urmat câteva devieri fără orizont în ambele tabere.
Frederic Maciel a pus mingea jos, a intrat într-o combinație cu Vlad Pop și a apelat la o execuție pretențioasă.
Mijlocașul portughez a trimis un lob perfect, de la aproximativ 15 metri, din marginea careului. Buzbuchi nu a avut replică. Frederic a dedicat reușita antrenorului Dorinel Munteanu, absent din cauza unor probleme de sănătate.
Viorel Moldovan a fost impresionat de execuția lui Maciel: „E un supergol! În genul lui Totti, Del Piero sau Adrian Ilie! Nu a vrut să centreze, clar asta a vrut să facă”.
Maciel a continuat să fie un pericol constant pentru poarta campioanei. Câteva minute mai târziu, l-a testat din nou pe Buzbuchi. Portarul Farului a respins în ultima clipă, de lângă bară.
I-am dedicat reușita lui Mister. Dorinel e antrenorul nostru, ne forțează la fiecare antrenament. Am luptat chiar și fără el și am obținut un punct. E important. Noi jucăm fiecare meci să îl câștigăm. Facem mereu presing sus. Farul e o echipă bună, de asta e și mai important. Pentru noi e foarte greu să ajungem în play-off, suntem departe. Sperăm să câștigăm toate meciurile, apoi vom vedea.
- Frederic Maciel, mijlocaș Oțelul
{{text}}