Liga 1

Jucătorul Rapidului știe unde s-a pierdut meciul: „Dacă făceam asta în prima repriză, era altceva”

Mijlocașul Alexandru Albu

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 24 februarie 2024

Poli Iași - Rapid 3-1. Alexandru Albu, mijlocașul giuleștenilor, crede că meciul a fost pierdut din cauza lipsei de luciditate din atac.

De asemenea, Albu a ținut să îi ia apărarea lui Săpunaru, care a făcut o mare greșeală la primul gol al ieșenilor.

Ce a declarat Alex Albu după Poli Iași - Rapid

„Nu am luat deciziile cele mai bune în ultimii 30 de metri. Puteam intra cu 2-0 la pauză. Am mai avut niște ocazii pe contraatac, dar nu am luat deciziile bune.

După primul lor gol, au intrat în meci. Nu doar Săpunaru a greșit. Toți pierdem, toți câștigăm. Suntem o familie, trebuie să ne ridicăm acum, trebuie să batem UTA pentru a rămâne sus.

Nu resimțim presiunea titlului, dacă făceam asta nu mai aveam 5 victorii la rând. Se întâmplă să nu intre mingea în poartă, trebuie să fim mai lucizi, e păcat, pentru că avem mare calitate, acolo, în față”, a spus Albu, la Orange Sport.

Cristiano Bergodi, după Poli Iași - Rapid: „Un duș rece”

„Am pierdut 3 puncte, dar la un moment dat am avut o ocazie să mai mărim rezultatul. În repriza a doua nu am fost buni. În prima repriză am avut o ocazie mare, înainte de 1-0. E un duș rece care ne pune cu picioarele pe pământ. Probabil că am primit prea multe felicitări.

Am avut ocazii înainte de 1-0, apoi te vezi egalat după greșeala aia, dar echipa nu a căzut din punct de vedere psihic. Am fost așa și așa în acest meci. După golul egalizator au crezut în victorie, iar după al doilea gol ne-am dezechilibrat și nu am făcut nimic

Am schimbat mult pe final pentru a da mai multă prospețime, dar, din păcate, nu s-a întâmplat nimic.

E un duș rece, dar capul sus, e un meci de fotbal! Am pierdut, asta e. După 5 victorii la rând a venit și înfrângerea. Trebuie să mergem înainte, nu e un capăt de țară. Nu se resimte presiunea luptei la titlu. Am venit aici să câștigăm.

Asta e, se pot întâmpla greșeli, nu e o problemă. Important e ca băieții să aibă încredere în continuare. Trebuie să gestionăm presiunea, dar e un duș rece care ne aduce cu picioarele pe pământ”, a declarat Bergodi, la Prima Sport.

Clasamentul din Liga 1

VIDEO. Alexandru Ioniță, fostul mijlocaș al Rapidului, declarații la plecarea în China: „Consider că este un pas în față pentru cariera mea”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.