Opinii

Scandal în jurul pozei lui Voicu

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  duminică, 25 februarie 2024

Într-adevăr, gestul lui Eugen Voicu de a se fotografia cu un trofeu câștigat de CFR a căzut ca nuca-n perete. Cu orice preț, el trebuia evitat.

A fost o gafă. Chiar dacă, încercând să se explice, acționarul dinamovist ce deține 40% din compania Red&White a invocat „un context privat” și le-a cerut criticilor „Să facă diferența între irelevant și esențial”. Din păcate, mulți n-au făcut-o.

Oricum, nu pentru că Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare și proprietarul a 60% din acțiunile R&W, l-a pozat pe Voicu lângă Cupa României 2016, cucerită de CFR Cluj după finala cu Dinamo tranșată la penalty-uri, a pierdut formația bucureșteană la scor, 0-4, meciul de vineri seara din Gruia.

N-are legătura una cu alta. Deși cu siguranță că Voicu și Nicolescu au greșit. S-au expus aiurea, singura lor scuză fiind aceea că, nou-veniți în fotbal, Voicu la prima experiență în ciuda vârstei (64 de ani), nu-s încă familiarizați cu sensibilitățile, orgoliile și interesele din acest univers.

Ca atare, văzându-i pe cei doi în sala de trofee a „dușmanului”, câteva dintre fostele glorii ale „câinilor”, în frunte cu temperamentalul Florin Prunea, s-au simțit lezate în amorul propriu și i-au pus la zid pe Voicu și pe Nicolescu. Ba au și tras în ei din toate pozițiile. I-au imitat, am înțeles, și unii suporteri.

Eugen Voicu, fotografiat de Andrei Nicolescu alături de trofeele lui CFR Cluj Capturi Antena Sport

De acord că respectivii acționari, pe care nu i-am cunoscut, n-am vorbit niciodată cu vreunul dintre ei, meritau trași de mânecă. Dojeniți. Au comis-o și trebuia să li se atragă atenția.

Totuși, consider că s-a exagerat în clipa în care, mai ales la DigiSport Special, povestea fotografiei lui Voicu s-a transformat într-un subiect de scandal. De parcă acționarii amintiți ar fi trădat ori, Doamne ferește!, ar fi omorât pe cineva!

Întrucât ei au fost condamnați cu mânie proletară, de-a dreptul tăvăliți, apreciez că s-au depășit niște limite. Că s-a mers prea departe.

Deși era cazul să se abțină, repet asta, cred că investitorul are dreptate când scrie că „Treaba mea e ca Dinamo să aibă toate resursele necesare pentru a reîncepe să câștige trofee”. Acesta e, ar trebui să fie, principalul criteriu după care s-ar cuveni cântărită activitatea lui.

Înainte de orice, inclusiv de a-l judeca pe Voicu ca pe hoții de cai, gloriile și fanii au datoria să nu uite că, fără Red&White în rol de acționar majoritar, clubul risca să intre în faliment și să se desființeze! Așa se prezintă situația, chiar așa. E realitate, nu vreun bilet de favoare înmânat celor doi oameni de afaceri.

Mai direct spus, dar fără a jigni pe cineva, Dinamo are nevoie astăzi, ca de aer, de banii dați de cuplul Nicolescu-Voicu și mai puțin spre deloc de indignările ori predicile lui Prunea, Dănciulescu et Comp.

Cât de bine intenționați ar fi, și sunt, aceștia. E ceea ce n-ar strica să rețină și suporterii înainte de a se ambala și a face din țânțar armăsar.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.