Căpitanul lui U Cluj, Alexandru Chipciu, 34 de ani, și-ar dori ca rivala „Șepcilor roșii”, FCSB, să se încoroneze campioană, prima dată după 2015. Și el a contribuit din plin la acel trofeu, având în total 7 cu FCSB. Fotbalistul a explicat cum vede mai departe lupta pentru play-off și ceea ce se întâmplă în zona de play-out.
Căpitanul lui U Cluj, Alexandru Chipciu, 34 de ani, a cucerit trei campionate cu Steaua/FCSB. Plus o Cupă a României, o Supercupă și două Cupe ale Ligii. În total, 7 trofee cu cea care astăzi este una dintre rivalele "Șepcilor roșii".
În timp ce U Cluj are meci tare la Sfântu Gheorghe cu Sepsi pentru un loc în play-off, diseară, FCSB va întâlni FC Botoșani, de la ora 20:00. În etapa precedentă, U Cluj și FCSB au bifat o remiză albă pe malul Someșului.
Alexandru Chipciu, dialog cu una dintre fetele sale despre FCSB: „De unde îi știi tu pe toți ăștia?!”
Liderul ardelenilor a vorbit cu mai mulți dintre oficialii FCSB la ultimul meci direct, luni seară, la Cluj Arena, iar una dintre cele patru fetițe ale sale, prezente la stadion, a fost surprinsă. Într-un interviu acordat GSP.ro, Chipciu a dezvăluit situația, atunci când a fost chestionat despre cine ar vrea să câștige titlul în acest sezon, în condițiile în care U Cluj nu are șanse la trofeul suprem.
2milioane de euro a plătit FCSB pentru Chipciu să-l transfere de la FC Brașov în vara 2012, apoi l-a vândut pentru 3 milioane de euro la Anderlecht în vara 2016
"Clar, aș vrea ei (n.red FCSB) să câștige. Vorbeam de prieteni, înainte, uite, am vorbit înainte de meci cu "Mache", "Puiu", "Vije", cu maseuri.
Una dintre fete m-a întrebat: "Tati, de unde îi știi tu pe toți ăștia?!". I-am explicat: "Tati, sunt parte din mine. Am stat cu oamenii ăștia la București 4-5 ani. Mai vorbesc cu ei".
Faptul că am jucat acolo, că am fost cu ei, nu se va schimba. Dacă noi vom fi în play-off, nu înseamnă că voi juca așa sau... Ori dacă jucăm cu CFR! În toate meciurile trebuie să fim acolo, să luptăm", a explica Chipciu.
Alexandru Chipciu, reversul medaliei dacă U Cluj nu ar prinde play-off-ul: „Nu vei fi bine la creier, ești la baraj”
Chipciu nu renunță la visul de a duce U Cluj în play-off. Echipa este și în Cupa României, în lupta pentru trofeu, după ce anul trecut a pierdut la penalty-uri chiar cu Sepsi, adversara de azi.
"Depinde de meciul de la Sepsi. Dacă vom câștiga acolo, continuăm lupta. Și cu un egal acolo, îți păstrezi șansele.
Nu poți spune că una dintre echipele ce se luptă pentru play-off merită locul 6, iar alta nu. Petrolul speculează orice, Hermannstadt este fabuloasă cu Măldărășanu. Noi și Sepsi am avut perioade foarte bune. UTA a intrat și ea în luptă.
Dacă suntem bărbați, puternici, avem șanse mari să facem ceva. E presiunea play-off-ului, dar parcă uităm lucrurile bune pe care le-am făcut. Da, s-au făcut mai mulți bani decât anul trecut, contează, dar și PSG a băgat o căruță de bani și n-a cucerit Champions League.
Dacă nu intri în play-off, la creier nu vei fi bine, ești la "baraj". Nu vei ști în play-out cine va fi la retrogradare, cine se va salva.
6goluri și 4 assist-uri a adunat Chipciu în actuala ediție pentru U Cluj în 28 de meciuri
Uite, Dinamo arată bine, te chinuie pe teren. Și Botoșani e bună. Nici nu știu cine va retrograda anul acesta", a comentat Chipciu.
{{text}}