Antrenorii din Premier League au solicitat Asociației Managerilor să facă lobby pentru schimbarea regulamentului, în așa fel încât antrenorii să nu mai poată fi demiși decât în cadrul un ferestre speciale de „transferuri”, anunță jurnaliștii de la The Sun.
Solicitarea vine după ce demiterile antrenorilor în mijlocul sezonului au devenit constante.
Antrenorii din Premier League își pierd tot mai des postul în timpul sezonului
Antrenorul lui Crystal Palace, Roy Hodgson, și-a dat demisia de la Crystal Palace, după ce a leșinat în timpul unui antrenament. Șefii lui Palace plănuiau să îl demită pe antrenor înainte ca acesta să demisioneze.
Antrenorii de la Sheffield United și Nottingham Forrest, Paul Heckingbottom și Steve Cooper, au fost, de asemenea, demiși în mijlocul acestui sezon. Totuși, cele trei schimbări din acest sezon sunt în contrast puternic cu sezonul trecut, atunci când 14 antrenori au fost demiși.
Thomas Tuchel de la Chelsea, Steven Gerrard de la Aston Villa și Patrick Vieira de la Crystal Palace sunt printre cele mai cunoscute demiteri din sezonul precedent.
Ce antrenori din Premier League ar putea fi demiși în perioada următoare
După plecarea lui Roy Hodgson la Crystal Palace, în prezent nu sunt manageri din Premier League în pericol iminent de a-și pierde locul de muncă, deși lucrurile se pot schimba foarte repede în funcție de următoarele rezultate. Principalii antrenori în pericol sunt Vincent Kompany de la Burnley și Chris Wilder de la Sheffield, echipe care se află în zona retrogradării.
De asemenea, presa a speculat în ultima perioadă asupra posibilelor demiteri ale lui Erik ten Hag de la Manchester United și Mauricio Pochettino de la Chelsea. Cum perioadele de transfer pentru jucători sunt bine stabilite și reglementate la nivel internațional, pare extrem de puțin probabil ca echipele din Premier League să renunțe la dreptul de a-și schimba managerul în orice moment.
Jurgen Klopp este cel mai longeviv antrenor din Premier League. El se află pe banca lui Liverpool din octombrie 2015. De cealaltă parte, Oliver Glasner este cel mai nou antrenor. Austriacul a fost numit antrenor la Crystal Palace pe 19 februarie, după demisia lui Roy Hodgson.
- Articol scris de Mihai Popa
{{text}}