FCSB - Botoșani 3-2. Daniel Celea, stoperul echipei moldovene, a fost extrem de nervos după meci.
La fel ca antrenorul Bogdan Andone, Celea, venit în această iarnă, crede că el și coechipierii lui au făcut greșeli prea mari și nu au știu să profite de omul în plus, după eliminarea lui Nana Antwi, fundașul dreapta de la FCSB.
Ce a declarat Daniel Celea după FCSB - Botoșani
„A fost un meci ciudat, ne-am bătut singuri. Am luat goluri prostești. Nu învățăm nimic din greșeli. Avem meci peste câteva zile și trebuie să scoatem capul din pământ. Prima repriză a fost jalnică, ei controlau jocul în 10 oameni. Nu puteam să punem stăpânire pe joc. Am luat niște goluri aiurea, nu ne-au surprins cu nimic.
Parcă ne-a așteptat arbitrul după cartonașul lor roșu, ne-a dat vreo 5 galbene. Coman mi-a băgat mâna în gât de parcă l-aș fi lovit eu. A trecut repede, dar eu m-am ales cu galben. Trebuie să strângem cât mai multe puncte în ultimele 3 meciuri pentru a avea șanse în play-out să ne salvăm”, a declarat Celea, la Prima Sport.
Bogdan Andone, devastator după FCSB - FC Botoșani
„Cum să rezolv problemele? Ce să fac? Să intru eu și să joc? Le-am scris pe foaie, mare, cu roșu, să facem fault tactic. La faza golului eram 4 vs 2. Erau doi contra lui Coman și doi contra lui Tavi. Etapa viitoare o să intru eu să fac marcaj.
Liga 2 va fi! Dacă nu se trezesc și nu realizează unde sunt, vor fi în Liga 2, Liga 3, dați afară sau desființați dacă nu îi mai sponsorizează. Nu știu ce antrenor va putea să facă ceva cu ei.
Așa a fost la toate meciurile. Astăzi, minge statică, nimeni în zid, când ei au nominal cine și unde trebuie să stea. O spun încă o dată! Dacă nu se trezesc și nu vor mai mult, ultimul loc va fi pecetluit”, a spus Bogdan Andonea, antrenorul de la Botoșani.
{{text}}