Opinii   •   EDITORIAL

Albu-Borza, între faptă, indignare și pedeapsă

Editorial Alin Buzărin

Articol de Alin Buzărin   —  luni, 26 februarie 2024

O întâmplare care nu trebuia să aibă loc a fost înfierată zgomotos, dar pedepsită blând, mai mult formal

Albu și Borza nu sunt nici primii, nici ultimii fotbaliști din lume surprinși în cluburi de noapte în momentele în care ei nu trebuiau să fie acolo.

Nu se știe dacă e mai grav la cei 30 de ani ai lui Alexandru sau la cei doar 18 ai lui Andrei, există doar nedumerirea că din această întovărășire a două generații a rezultat un "hai să mergem!" în loc de "mai bine stăm la hotel". Fie maturitatea primului, fie teama tânărului de consecințe ar fi trebuit să încline spre a doua variantă.

Fapta


Da, fapta există, chiar dacă Albu a vrut s-o acopere, sugerând că ar fi fost vorba despre niște imagini mai vechi. Când apari la televizor etapă de etapă, când opt mii de oameni (între care și mulți rapidiști) tocmai te-au văzut pe stadion cu doar câteva ore mai devreme, e destul de greu să treci neobservat într-un club din Iași, mai ales dacă te mai apuci să și cânți una-alta, laolaltă cu mulțimea.

Alexandru Albu și Andrei Borza (cu spatele) în club la Iași

Poate că ar trebui să ne gândim și la premeditare, pentru că în general în deplasările interne fotbaliștii se îmbracă, toți, în treningurile de prezentare ale clubului. Cei doi rapidiști au mers în club în hainele lor, ceea ce duce la ideea că era vorba despre o "ieșeală" pusă dinainte la cale.

Indignarea


Duminică, la ivirea veștii, suflarea vișinie clocotea. De la patron până la suporteri. Fanii oricum întorseseră încă de la stadion spatele echipei, care venise spășită în fața peluzei.

Dan Șucu solicita din partea conducerii măsuri imediate și aspre, invocând nu atât escapada, probabil cu consum de alcool, a celor doi, ci faptul că ea - cu accentele ei de efuziune cu tot, care apar pe filmare - , a venit într-un moment în care se suferea împreună pentru înfrângerea din Copou.

Se pare că aceasta a deranjat mai mult, indiferența față de durerosul eșec, lipsa de adeziune la tristețea colectivă. Era, așadar, de așteptat ca ghilotina să pice nemilos. O sancțiune exemplară!

Pedeapsa

Până la urmă celor doi li s-a cam dat "cu suspendare". 10 la sută din salariul pe februarie și excluderea din lot (doar) la meciul de miercuri cu UTA, conform Fanatik. Partea pecuniară nu înseamnă mare lucru. Câteva sute de euro de fiecare, poate o mie. Sumă mica pentru niște fotbaliști profesioniști, oricum sub contravaloarea șampaniei care, în anumite situații de acest gen, se transportă la masă cu roaba.

Regulamentul permite rețineri de până la 25 de procente din leafă, dar probabil că după indignarea de duminică, luni s-a socotit că lucrurile nu sunt nici măcar pe jumătate atât de grave. Iar scoaterea din lot pentru un meci îl încurcă mai mult pe Bergodi, mai ales în cazul lui Borza. Onea e accidentat, probabil că va juca Iulian Cristea pe dreapta și Braun pe stânga, iar "Underul" e de așteptat să fie Cârjan sau El Shawy.

Urmările

Poate că ar fi fost bine ca acum, după această blândă mângâiere din partea clubului, cei doi să apară public, să recunoască greșeala și să spună că le pare rău.

Altfel, va fi greu în fața unor suporteri pe care escapada, asociată cu înfrângerea de la Iași, pare să-i fi înfuriat. După expirarea "suspendării", cei doi vor reapărea pe teren, iar dacă lui Albu, la 30 de ani, s-ar putea ca huiduielile galeriei să nu-i prea cauzeze, Borza, la 18 ani, cu siguranță va fi afectat.

Asta dacă nu cumva s-o mai fi înmuiat între timp și furia fanilor, în concordanță cu blândețea pogorâtă de la cel mai înalt nivel.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.