Sporturi   •   Handbal   •   EHF EUROPEAN LEAGUE

CSM Constanța se gândește doar la victorie în returul cu Dinamo din EHF European League » George Buricea: „Avem nevoie de determinare și sacrificiu!”

Vitaly Komogorov atacă poarta lui Dinamo în meciul tur din EHF European League Foto: Ionuț Iordache

Articol de Costi Prună   —  luni, 26 februarie 2024

CSM Constanța așteaptă revanșa cu Dinamo în etapa a 3-a din grupele principale în EHF European League, după ce bucureștenii au câștigat săptămâna trecută în sala din șoseaua Ștefan Cel Mare cu 33-23. Meciul se va disputa mâine, de la ora 19:45, va fi în direct pe Digi Sport, Orange Sport, Prima Sport și în format liveTEXT pe gsp.ro.

Dobrogenii trebuie să o învingă pe Dinamo pentru a mai spera la calificarea în play off-ul pentru sferturile de finală. În meciul tur de marțea trecută, de la București, ei au recunoscut că au jucat slab și sunt nerăbdători ca în fața propriilor fani să obțină victoria în derby-ul românesc din EHF European League.

George Buricea: „Avem nevoie de determinare și sacrificiu!”

„Ne dorim să facem un meci bun și să arătăm că diferența de 10 goluri din meciul tur nu este reală. Am prins o zi foarte slabă, dar acest lucru nu se va mai repeta.


Dinamo are un lot mai numeros și jucătorii sunt mai proaspeți, iar noi trebuie să compensăm prin determinare și sacrificiu, capitole la care ei au fost peste noi în meciul tur”, a declarat pentru GSP antrenorul Constanței, George Buricea.

Învinsă în tur la București cu 33-23, Constanța a pierdut în partidă 19 mingi, a făcut 13 greșeli tehnice și a primit 33 de goluri din 50 de aruncări. Jucătorii Constanței cred că au trecut peste amărăciunea înfrângerii cu Dinamo și speră că în meciul al doilea vor fi mai buni.

9mingi din 23 posibile a apărat Vlăduț Rusu

Ionuț Nistor: „Este un meci al orgoliilor!”


Ionuț Nistor în acțiune în meciul cu Dinamo Foto: Facebook CSM Constanța

„Din păcate, în meciul tur nu ne-a ieșit nimic din ce am pregătit, nimic din ce aveam noi bun pentru partidă. Acum ne-am revenit, iar meciul de marți va fi unul de orgoliu pentru noi, mai ales pentru că jucăm în fața propriilor suporteri, dar și pentru că încă avem o șansă să mergem mai departe în competiție”, a spus pentru GSP extrema Constanței, Ionuț Nistor.

Coordonatorul gazdelor, Călin Căbuț, știe că formația sa a rămas datoare fanilor și cu ajutorul acestora speră ca „rechinii” să-i învingă pe „câini”.

6goluri din 11 aruncări a marcat în meciul tur Vitaly Komogorov

„Suntem mult mai motivați și determinați pentru că jucăm acasă și trebuie să câștigăm. Meciul de marți cu siguranță nu va semăna cu cel precedent, atunci când am fost surprinși de agresivitatea dinamoviștilor.

Acum este rândul nostru să surprindem și ne va fi mai ușor să facem asta datorită suporterilor noștri”, a asigurat pentru GSP Călin Căbuț.

Silviu Băiceanu: „Apărarea ne poate aduce victoria!”

Chiar dacă șansele Constanței la calificarea în play off-ul pentru sferturi sunt mai mici după primele două etape din grupa principală, președintele secției de handbal de la CSM Constanța, fostul internațional Silviu Băiceanu, mizează pe orgoliul jucătorilor constănțeni pentru a câștiga partida cu Dinamo.

„Rezultatul meciului de la București nu ne-a putut mulțumi și sunt convins că returul va fi tratat cu maximă seriozitate. Mizez pe orgoliul grupului în a-și arăta adevărata valoare în fața suporterilor, mai ales în apărare, deoarece aceasta a funcționat exemplar în acest sezon european.

Dacă reușim acest lucru, Dinamo va avea, la fel ca fiecare dată, meci greu la Constanța și sperăm să mai contorizăm două puncte în clasament”, a declarat Silviu Băiceanu.

Clasament Grupa principală IV

Echipă

Golaveraj

Puncte

după 4 meciuri

  1. Sporting
129-1216
  1. Fuchse
129-1236
  1. Dinamo
128-1242
  1. Constanța

109-127

2

Primele 3 echipe merg mai departe

Un prim „7” probabil pentru Dinamo: Cupara, Negru, Ali Zein, Cindric, Kasparek, Akhimenko, Rosta

Un prim „7” posibil pentru CSM Constanța: Vasile, Ravnic, Komogorov, Căbuț, Aliokhin, Nistor, Nikolic

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.