Fotbal   •   Liga 1   •   UNIVERSITATEA CRAIOVA - VOLUNTARI 2-1

Explicația lui Nicușor Bancu, după greșeala din meciul cu Voluntari: „Ne e teamă când suntem puși sub presiune”

+24 Foto
Nicușor Bancu (al treilea de la dreapta la stânga) în Universitatea Craiova - Voluntari

Articol de Romeo Ene   —  luni, 26 februarie 2024

Nicușor Bancu (31 de ani), fundașul stânga al Universității Craiova, a oferit prima reacție după succesul echipei sale în fața celor de la Voluntari, scor 2-1, în ultimul meci al etapei #27 din Superliga.

Bancu a comis o eroare majoră în această partidă și i-a adus pe ilfoveni în joc. Oaspeții au pornit pe contraatac, Nemec a centrat către Dumiter, o minge care în mod normal era inutilizabilă. Doar că Nicușor Bancu s-a făcut de râs. A trimis moale cu capul către Popescu, atacantul Voluntariului a intrat în posesie, a încercat să lobeze portarul și a fost doborât.

„Centralul” Adrian Cojocaru nu a ezitat și a dictat lovitură de la 11 metri, transformată de Robert Popescu.

Nicușor Bancu: „Greșim la fiecare meci”


„Am făcut o greșeală foarte mare care putea să ne coste, nu am fi câștigat meciul, dar mă bucur foarte mult că Maldonado a înscris și am câștigat. Nu i-am promis nimic, doar i-am mulțumit că m-a salvat până la urmă pentru greșeala asta.

La fiecare meci se întâmplă ceva, ne e teamă mereu când suntem puși sub presiune, facem greșeli, trebuie să fim mai încrezători pe viitor, să jucăm mai simplu, poate nici nu s-ar fi ajuns la acel penalty dacă jucam mai simplu.

Nu mai vreau să zic nimic de arbitraj, am tot zis până acum. Mă bucur că nu a acordat al doilea penalty pentru ei, cei care se pricep vor decide ce s-a întâmplat, dar bine că am câștigat meciul.


Unul din noi greșește la fiecare meci, nu este ușor. Este foarte greu și pentru Mister să aleagă o linie de patru fundași la fiecare partidă. Avem accidentați sau suspendați mereu, eu voi fi suspendat etapa viitoare, va fi un meci foarte greu la Petrolul”, a spus Bancu, la finalul meciului, pentru Orange Sport.

Bancu: „Trebuia să închidem jocul mai devreme”

Întrebat despre duelul cu Petrolul, care poate fi decisiv pentru calificarea în play-off, Bancu a răspuns fără să ezite: „Da, eu zic că da, în mod normal dacă vom câștiga acolo vom fi în play-off, e un meci decisiv.

Sunt momente în care noi nu mai suntem atât de bine din punctul de vedere al mentalului, nu ne iese jocul cum vrem. De aceea cred că s-a ajuns la această mică diferență între noi și echipele de pe ultimele locuri, trebuia să închidem jocul mai devreme, meritam să câștigăm.

Sperăm ca acest meci să fie declicul de care avem nevoie, să fim încrezători în noi pentru că suntem o echipă foarte bună, dar ne lipsește încrederea”, a adăugat Bancu.

VIDEO. Silviu Lung vorbește despre șansele Craiovei de a ajunge în play-off

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.