Liga 1

Are fractură » Un titular al oltenilor s-a accidentat pe termen lung! Necazul care l-a lovit când tocmai prinsese echipa

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 27 februarie 2024

David Lazar, 32 de ani, s-a accidentat la mână și va lipsi aproximativ o lună. Tocmai în momentul în care prinsese din nou un loc de titular la Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova și Ivaylo Petev nu au liniște nici după victorie. Juveții au învins FC Voluntari, scor 2-1 luni seară, a doua victorie din 2024. Antrenorul bulgar a pierdut un jucător pe termen lung. Ratează finalul sezonului regulat, cel puțin, meciurile cu Petrolul (d), Rapid (a) și cu FCU Craiova (d).

David Lazar fusese titular în ultimele trei etape din Liga 1

David Lazar, 32 de ani, s-a accidentat înaintea partidei cu ilfovenii, tocmai într-un moment prielnic pentru el. Fusese integralist în ultimele trei etape, însă s-a accidentat la mâna dreaptă. Conform Fanatik, are o fractură parțială la mână și va fi nevoit să folosească o orteză în următoarele trei săptămâni.

Lazar a fost prezent la meciul de luni pe stadionul "Ion Oblemenco", reporterul Gazetei Sporturilor l-a surprins dialogând cu legendarul Silviu Lung înaintea partidei. Fostul mare internațional s-a interesat de situația jucătorului, acesta i-a explicat pe îndelete necazul care l-a lovit.

200de mii de euro este suma pe care Universitatea Craiova a plătit-o celor de la Astra Giurgiu pentru a-l transferat pe Lazar în iulie 2021

Universitatea Craiova a rămas în Laurențiu Popescu și un tânăr de 17 ani

David speră să se facă bine cât mai repede, vor urma apoi câteva săptămâni de recuperare. Goal-keeper-ul era supărat întrucât tocmai ce devenise titularul dintre buturi al alb-albaștrilor, bifase primele trei meciuri din campionat. El mai jucase doar în Cupa României, în două partide.

Accidentarea lui Lazar l-a readus titular pe Laurențiu Popescu, care a jucat în etapa cu FC Voluntari. Rezervă a fost și va mai fi Matei Goga, 17 ani, fotbalist crescut de academia oltenilor.

37de meciuri a strâns Lazar pentru olteni, a primit 32 de goluri, în 13 partide a menținut neatinsă plasa porții sale

>

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.