Fotbal   •   Liga 1   •   DELEGARE

Se întoarce gafeurul Superligii! Istvan Kovacs a scăpat, după ce-a distrus Sepsi - CSU Craiova » Ce meci arbitrează

Istvan Kovacs / Sursă foto: Imago Images

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marți, 27 februarie 2024

Istvan Kovacs (39 de ani) a arbitrat dezastruos meciul dintre Sepsi și Universitatea Craiova (1-3) din etapa 24, iar după trei runde în care n-a primit niciun meci, dar s-a „plimbat” în „optimile” Champions League la Inter Milano - Atletico Madrid 1-0, „centralul” revine în Superligă, la U Cluj - Farul.

Pe 4 februarie, Istvan Kovacs din Carei făcea praf meciul de la Sf. Gheorghe dintre Sepsi și Universitatea Craiova. O prestație penibilă, notată cu 1 în Gazeta Sporturilor. Un meci cu șase mari erori de arbitraj, dintre care 5 pro-Craiova.

Greșelile comise de Kovacs în meciul Sepsi - U Craiova

  • în minutul 19 nu a dictat lovitură de la 11 metri pentru Sepsi la faultul lui Silva asupra lui Debeljuh
  • în minutul 26 nu a dictat lovitură de la 11 metri pentru Sepsi, după ce Danciu l-a călcat pe N. Păun
  • în minutul 45+5 nu l-a eliminat pe Da Silva pentru o intrare asupra lui Debeljuh (al doilea cartonaș galben)
  • în minutul 50 nu l-a eliminat pe Mitriță pentru un cot aplicat în plină figură lui Denis Ciobotariu
  • în minutul 51 a inventat o lovitură de la 11 metri pentru Craiova, după o simulare a lui Markovici
  • în minutul 73 nu a acordat o lovitură de la 11 metri pentru Craiova, după faultul lui Oteliță asupra lui Mitriță

Dintre cele șase mari erori de arbitraj ale lui Kovacs, doar ultimele două au fost corectate de VAR! Sistemul de arbitraj video a anulat deciziile „centralului” din minutele 51 și 73.

De la Inter - Atletico la U Cluj - Farul

La mai puțin de două săptămâni, Kovacs era delegat la partida Inter Milano - Atletico Madrid, în manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Iar acum, după doar trei etape de suspendare pe plan intern, Kovacs revine la centru.


De această dată la Universitatea Cluj - Farul Constanța, miercuri, de la ora 18:30.

Kovacs va fi ajutat la cele două tușe de Ovidiu Artene (Vaslui) și Mihai Marica (Bistrița), arbitru VAR urmând să fie Florin Andrei (Tg. Mureș).

Greșeli pe bandă rulantă!

Într-o statistică ținută de Gazeta Sporturilor, Istvan Kovacs este un obișnuit al greșelilor majore de arbitraj!

În ultimele cinci sezoane, de exemplu, acesta a greșit de 50 de ori, cele mai multe erori fiind bifate în sezonul trecut, când în dreptul problemelor s-au aflat 12 interpretări eronate ale acestuia.

În actualul sezon de Superligă, „centralul” din Carei e liderul gafeurilor, alături de Horațiu Feșnic, fiecare cu câte 11 mari erori de arbitraj.

VIDEO. „Lasă că vă fac eu pe voi!” » Acuzații grave după Sepsi - CSU Craiova: „Stadionul îi striga că este prost, Kovacs râdea! Ori slab, ori rău intenționat”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.