Nicole Scherzinger are 45 de ani și este una dintre cele mai apreciate artiste. Vedeta a publicat mai multe imagini sexy cu ea pe conturile de socializare, iar fanilor nu le-a venit să creadă cât de bine arată la vârsta ei. Sportul și alimentatia sănătoasă au dat rezultate, iar asta se vede în cele mai recente apariții ale interpretei.
Nicole Scherzinger a făcut furori cu ultimele imagini publicate, iar reacțiile celor care o urmăresc nu au întârziat să apară. „Minți când spui câți ani ai”, „Arăți incredibil”, „Miss Univers” au fost câteva dintre reacțiile apărute în mediul online.
Nicole Scherzinger (45 de ani) și Thom Evans (38 de ani) s-au cunoscut în 2019, iar diferența de vârstă dintre ei nu a contat, aceștia formând în continuare un cuplu solid.
Nicole Scherzinger a fost cerută în căsătorie de Thom Evans în vara anului trecut, în timpul vacanței pe care cei doi au avut-o în Hawaii
„Am spus DA”, a scris la acel moment pe Facebook fosta solistă a trupei Pussycat Dolls, considerată de mulți una dintre cele mai frumoase femei din lume.
Înainte să fie cu Thom, Nicole a avut o relație de 8 ani cu pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton. Apoi, timp de 4 ani, a fost iubita jucătorului de tenis Grigor Dimitrov.
Thom Evans este un fost rugbist internațional scoțian. El a evoluat ultima dată pentru Glasgow Warriors, pentru care a adunat 60 de meciuri în intervalul 2006-2010. De asemenea, Thom Evans are 10 selecții la naționala Scoției.
Pe 13 februarie 2010, în timpul meciului din Turneul celor 6 națiuni cu Țara Galilor, Evans a suferit o accidentare la gât, după un contact dur cu Lee Byrne. Scoțianul a fost dus de urgentă la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. După câteva luni de recuperare, pe 1 iulie 2010, Chris Evans și-a anunțat retragerea.
{{text}}