Liga 1

Au apărut imaginile cu scandal de la pauză din FCU Craiova - Poli Iași: Leo Grozavu s-a dus peste arbitri și a fost oprit doar de forțele de ordine! Ce i-a făcut „centralului” + reacția acestuia

Articol de Liviu Manolache, Sergiu Alexandru  —  Tuesday, 27 February 2024

Poli Iași a jucat în repriza a doua a meciului cu FCU Craiova fără antrenorul Leo Grozavu (56 de ani) pe bancă.

Pauza meciului de la Craiova a fost una extrem de tensionată. A avut loc un scandal în drumul spre vestiare, iar protagonist a fost Leo Grozavu, antrenorul ieșenilor.

UPDATE 23:50 » Au apărut imaginile

Au apărut și imaginile cu momentul în care Leo Grozavu se ceartă cu Horațiu Feșnic. Antrenorul de la Poli Iași este nervos după fluierul final și-l „interceptează” pe „central” când acesta se duce spre tunelul care duce la vestiare.

Pe imagini se vede cum Grozavu îi reproșează ceva arbitrului, care vrea să treacă pe lângă el. La un moment dat, tehnicianul îl prinde câteva secunde de mână. Îi dă drumul și continuă să-i reproșeze deciziile. Moment în care Feșnic îi dă cartonaș roșu.

Leo Grozavu, eliminat la pauza meciului Poli Iași - FCU Craiova

Nemulțumit de arbitrajul lui Horațiu Feșnic, antrenorul lui Poli Iași a vrut să-i ceară socoteală „centralului”, doar că a depășit limita. Din informațiile Gazetei Sporturilor, Grozavu și-a ieșit din minți. S-a luat de arbitru și chiar l-a tras de mână, fiind extrem de nervos din cauza deciziilor acestuia. Astfel, Horațiu Feșnic i-a dat cartonașul roșu.

Mai mult, chiar a vrut să intre în cabina arbitrilor, fiind oprit cu greu de forțele de ordine.

Pentru că a văzut cartonașul roșu direct, Leo Grozavu va sta cel puțin două etape pe bară. Pedeapsa ar putea crește la Comisia de Disciplină, în funcție de ce a notat arbitrul în raportul de joc. Mai ales că e recidivist.

Însă Grozavu va rata cu siguranță ultimele două meciuri din sezonul regulat, cu adversare directe în lupta pentru salvarea de la retrogradare: Dinamo (1 martie) și Oțelul (9 martie).

Este a doua eliminare a acestuia. Numit antrenorul etapei trecute, Leo Grozavu a mai văzut cartonașul roșu în finalul meciului cu Sepsi (1-0), din 19 octombrie.

Scene bizare la FCU Craiova - Poli Iași: 2 titulari s-au „rupt” în doar 12 minute

Meciul dintre FCU Craiova și Poli Iași a început cum nu se putea mai rău pentru olteni. În minutul 3, fundașul lateral Andrea Padula, utilizat mai avansat astăzi, ca extremă, s-a așezat pe gazon, reclamând dureri musculare. Padula nu a fost lovit sau implicat într-un duel, pur și simplu a simțit un disconfort muscular și nu a putut continua partida, fiind înlocuit cu Vlad Achim.

La 9 minute distanță, la fel s-a întâmplat cu Gabriel Compagnucci, fundașul dreapta titular de astăzi. După un atac al oaspeților, argentinianul s-a așezat în propriul careu și a dus mâna la coapsă. Ulterior, după ce staff-ul medical s-a convins că jucătorul nu poate continua partida, Compagnucci a fost înlocuit cu Sekou Sidibe, iar Radu Negru coborât în linia defensivă.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.