Erling Haaland, atacantul lui Manchester City, a marcat 5 goluri cu Luton, în optimile Cupei Angliei, scor 6-2.
Norvegianul a revenit recent după o accidentare, iar robotul lui Guardiola a avut nevoie de timp pentru a se regla. În precedentele 7 meciuri, înainte de cel cu Luton, marcase de 3 ori. Însă, cu micuța echipă din Premier League a punctat de 5 ori, în Cupa Angliei.
Haaland nu a fost singurul „cetățean” la turație maximă, la același nivel a fost și De Bruyne. Asta pentru că mijlocașul belgian i-a dat lui Erling 4 pase decisive, la primele 4 goluri. La al 5-lea, Haaland a primit assist de la Bernardo Silva.
Haaland, 5 goluri. De Bruyne, 4 pase decisive
Haaland a deschis scorul în minutul 4, cu un șut tare din 6 metri, după ce De Bruyne i-a centrat în forță în fața porții. La al doilea gol, Erling a întors o minge trimisă lung pe el, balonul a ajuns la Kevin, care l-a lansat pe norvegian în adâncime. Iar acesta a marcat din postură de 1 la 1 cu portarul, după ce a trecut în viteză de un adversar.
Al treilea gol a fost asemănător, De Bruyne a primit mingea la centrul terenului și a pasat pe culoar pentru Haaland, care a marcat din nou singur cu portarul. Hattrick Erling în minutul 41.
Luton a fost aproape să producă un șoc, dar s-a dovedit a fi doar un foc de paie. Clark a dat o „dublă” în interval de 7 minute ('45, '52), însă duo-ul De Bruyne-Haaland a lovit și a patra oară. Belgianul l-a lăsat pe atacant singur cu poarta goală.
Haaland a marcat al 5-lea gol cu noroc, printre picioarele adversarului, dar din pasa lui Bernardo Silva. Kovacic a închis tabela, în minutul 72, iar City a avansat în sferturile Cupei Angliei, competiție pe care a câștigat-o anul trecut.
{{text}}