Fotbal   •   Liga 1   •   OȚELUL - CFR CLUJ 2-2

Verdictul lui Mihai Stoica, după un nou pas greșit făcut de CFR Cluj în lupta pentru titlu

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 28 februarie 2024

Mihai Stoica (58 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a văzut partida dintre Oțelul Galați și CFR Cluj, terminată la egalitate, scor 2-2, în etapa #28 din Superliga, și a stabilit propriile concluzii.

Oficialul roș-albaștrilor a privit cu interes partida, în contextul în care „feroviarii” sunt implicați în lupta pentru titlu. FCSB s-ar putea distanța de echipa lui Adrian Mutu la 12 puncte, în cazul în care se va impune la Voluntari în această etapă.

Mihai Stoica, după Oțelul - CFR 2-2: „Asta a fost șansa uriașă a CFR-ului”

La finalul partidei, Mihai Stoica a comentat evoluția scorului și a considerat că rezultatul este meritat pentru că nicio echipă nu merita victorie.


El a mai remarcat faptul că Oțelul a avut câteva probleme de lot, iar clujenii au profitat din plin de acest aspect.

Am avut senzaţia că în prima repriză a fost doar Oţelul pe teren. Putea să facă 2-0, apoi 2-1, dar când egalezi în prelungiri e complicat să spui să meritai să câştigi. Pe undeva să spun că e corect rezultatul ăsta.

Şansa uriaşă a CFR-ului a fost că la Galaţi nu au jucat fundaşii. Dorinel Munteanu a fost silit să alinieze o formulă fără fundaşii săi, jucători extrem de importanţi.

Practic, a jucat fără jumătate de echipa. Cu toate astea, a făcut un joc bun şi nu merita să câştige, dar în niciun caz să piardă. Nu era corect să câştige CFR sub nicio formă”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.


CFR Cluj a avut un meci extrem de complicat pe terenul nou-promovatei Oțelul Galați. Gazdele au deschis scorul în minutul 36, după o execuție superbă din lovitură liberă semnată de Alex Pop.

Otele a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză, iar trupa lui Adrian Mutu a dat lovitura în minutul 88, după o lovitură de la 11 metri transformată de grecul Tachtsidis.

Nu a fost ultimul gol al partidei deoarece Oțelul a egalat în minutul 96, tot dintr-un penalty fructificat de Cisotti. Rezultatul de egalitate nu ajută niciuna dintre echipe, în condițiile în care gălățenii își doreau calificarea în play-off, iar „feroviarii” sunt implicați în lupta pentru titlu.

VIDEO. Adrian Mititelu, despre obiectivul rămas pentru echipa sa în acest sezon

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.