Marius Croitoru (43 de ani) e prima variantă la care Adrian Mititelu s-a oprit, a doua zi după demiterea lui Giovanni Costantino. Antrenorul a ajuns la un acord verbal cu patronul oltean și e așteptat să o preia pe FCU Craiova pentru al doilea lui mandat la clubul alb-albastru.
UPDATE ora 20:45 / Marcel Pușcaș confirmă varianta Marius Croitoru
Marcel Pușcaș, președintele lui FCU Craiova, a confirmat că Marius Croitoru (43 de ani) este antrenorul ales de Adrian Mititelu. Mai rămân de pus la punct doar câteva detalii contractuale.
Marius Croitoru, alegerea lui Adrian Mititelu la FCU Craiova
„Un nepriceput, mi-a lăsat echipa în genunchi! Fanii mă înjură pe mine? Vorbiți, bă, cu zeul vostru!”, acuza Mititelu în octombrie 2022, la depărțirea de Croitoru. Patronul oltean avea toată încrederea în preparatorul fizic Dan Vasilică și era convins că doar antrenorul venit de la Botoșani era de vină pentru criza de rezultate a lui FCU Craiova.
La un an și jumătate distanță, Vasilică a dispărut din staff-ul tehnic, iar Mititelu vede iar în Croitoru un potențial salvator al echipei oltene, aflată în picaj spre locurile de baraj, cu un bilanț dezastruos în 2024: 5 eșecuri din 7 meciuri.
Marius Croitoru e așteptat la FCU Craiova
Din informațiile GSP, Mititelu și Croitoru s-au înțeles de principiu, iar antrenorul e așteptat azi la Craiova să semneze cu FCU. Vestea vine la nici 24 de ore de când alb-albaștrii s-au despărțit de italianul Giovanni Costantino.
Debutul lui Croitoru va fi sâmbătă, pe terenul celor de la UTA Arad, de la ora 14:00.
14 meciuria rezistat Croitoru pe banca oltenilor în sezonul 2022-2023: 5 victorii, 3 remize, 6 eșecuri
În octombrie 2023, Mititelu și Croitoru au rupt negocierile în ultimul moment
De la mandatul lui Croitoru din 2022, părțile au mai încercat o dată să ajungă la un numitor comun, în octombrie 2023, după două mandate dezastruoase ale tehnicianului la FC Argeș și FC Botoșani.
Situația a fost dată peste cap în numai câteva zile. Mititelu nu a fost de acord cu modul în care antrenorul ar fi urmat să fie trecut în acte.
Croitoru și-a luat licența Pro în Moldova, dar el nu are carnet de antrenor și de aceea nu poate pregăti echipe în România. El urmează să obțină în primăvară calificarea de antrenor, după ce termină cursurile pe care le face la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor (CNFPA).
Croitoru ar fi putut fi înregistrat la FCU Craiova numai ca delegat, pe modelul lui Mihai Pintilii la FCSB.
Acest detaliu nu l-a mulțumit atunci pe Adrian Mititelu.
{{text}}