Niște cuvinte

S-a scurs un pic de timp. Dar șocul nu s-a diluat. Plutește la fel ca în primul minut printre noi, se uită la noi și ne întreabă tăcut dacă nu zicem nimic. Mulți stau muți și se holbează ca după căderea unei bombe.

E un crater mare. Și mult fum. Mult de tot. S-a întâmplat la gala premiilor sportului. Ion Țiriac, probabil deranjat de traficul unui oraș din lumea a treia în care pigmeii au dat de ceva bănuți și și-au luat în neștire mașini, a aruncat cărămida în balta stătută și ne-a făcut din cap pînă în picioare. Să cităm corect, ca să fim siguri că nu halucinăm.

Deflagrația

"Ce să spun despre Simona, că nu ştiu mai multe decât voi, pentru că nu are voie să vorbească sau a fost sfătuită să nu vorbească. Însă, având în vedere că acum ştim că proba de sânge a fost oarecum maltratată, să nu-i spun altfel, în România, luată la 5:30 dimineaţa, şi trebuia în trei ore să fie la minus 3 grade, în nu ştiu ce laborator… aia nu ar fi trebuit să fie admisă niciunde. Luată şi după atât timp".

Tăcerea

Reacții? Tăcere mormântală. Lumea sportului a tăcut ca și cum în plin banchet un om ar fi trecut dezbrăcat. A tăcut și s-a uitat în altă parte. Să ne imaginăm ce-or fi gândit unii și alții. Cum și-or fi pus mâna la ochii interiori. Cum și-or fi smuls părul invizibil. Cum or fi clătinat din capul pe care nu-l au. Silence, please! Despre Țiriac s-a auzit doar vocea domnișoarei Laurette. Dar nu era despre dopaj. Sau ...

Voi știați?

Măcar succesiunea consternantă "nu știu mai mult decât voi" - "acum știm că proba de sânge a fost oarecum maltratată" ar fi meritat un diftong. Deci nu știm nimic, dar știm că proba (care probă? Că au fost mai multe) a fost oarecum maltratată (oarecum?! Ca în bancul cu "e puțin gravidă"?).

Cine "știm"? În felul în care a spus-o, Țiriac ne-a făcut pe toți complicii acestei alegații care ar trebui să dărâme tot procesul. A spus-o la fel cum ar fi spus că „știm cu toții că soarele a răsărit ieri la 6.55", și cu asta, basta!, gata, e trecută la bifate, mergem mai departe, dar în altă direcție, căci "dezvăluirea", nu-i așa?, schimbă toată calimera.

Măi rumâni, voi știați? Era cineva care știa? Să ridice două degete. Mă întreb dacă Simona știa. Sau poate acum a aflat că noi toți știam și nu i-am suflat o vorbă ca să-i luăm cataroiul de pe inimă, oameni răi ce suntem!

Interviul

Jurnaliștii, spre deosebire de oamenii de bine din sport, au început să pună întrebări. Probabil că ei chiar nu știau. Normal, presa află ultima. Cei de la iamsport.ro s-au dus peste șefa laboratorului de la București. Dialogul a fost sec, minim. Nu cumva să scape o silabă pe alături. Contrast.

De o parte, orice vine la gură iese nestânjenit. De cealaltă, fiecare vorbă e măsurată cu cântarul micronic. Căci asta e diferența între un particular și un oficial. Primul nu riscă decât câteva zâmbete stânjenite. Celălalt, credibilitatea unei instituții acreditate mondial. Dar chiar și așa, Cristina Stan a avut curajul de a afirma că "domnul Țiriac trebuie să susțină afirmațiile pe care le face. Trebuie să aibă și dovezi în sensul ăsta". De pe ce lume vine doamna asta?

Dezamorsarea

Ea nu știe că în ziua de azi nu trebuie să ai dovezi pentru nimic? E de ajuns să spui. Ce mai trebuie să demonstrezi? Mă și gândesc cum nu mai doarme noaptea Țiriac după această șarjă cu baioneta logicii. El a zis-o și la revedere!, să se descurce acum toți, că el are alte treburi.

În mod normal, ar trebui să urmeze o investigație. Se presupune că, dincolo de modul de exprimare, fostul șef al COR, om important al acestei lumi, are ceva informații din interior. Doar că dacă rămânea doar la afirmația aproximativă cu manipularea era o treabă. Dar nu, a trebuit să dea și amănunte, la ce oră a fost luată, în cât timp trebuia să ajungă la laborator și la ce temperatură. Date, nene! Toate menite să dea un aer de credibilitate acuzației.

Nu i s-a dat? I s-a furat?

Ce-o fi gândit? Nu cred că nu știa ce va urma. Probabil că știa. Dar nu-i păsa. Agenția Mondială Antidoping stipulează limpede felul în care trebuie să se desfășoare procesul.

„Probele trebuie menținute la o temperatură medie de 8 grade Celsius între colectare și analiză, metoda de transport trebuie să asigure sosirea probelor la laborator în mai puțin de 50 de ore".

Temperatura indicată e de minimum 4 grade. Pfuaa!... Deci nu 3 ore? Nu 3 grade? Păi, cum facem? Sună a povestea cu bicicleta de la Radio Erevan. Trebuie doar să mai aflăm cui nu i s-a dat, adică cui i s-a furat.

Langa

Păgubiții suntem toți. Unii chiar fără să o știe. Aud niște vorbe și își zic "ia uite, dom’le, ce nedreptate!". Și merg așa, langa, cu servita asta, fără să o cerceteze, înghițind-o nemestecată.Dar poate că asta e și ideea. Dacă Halep (care, până la proba contrarie, trebuie scoasă din această poveste) nu va fi disculpată, măcar să persiste sentimentul că a fost ceva, cumva în neregulă împotriva ei.

Ceilalți, care înțeleg, dar nu vorbesc de frică, de jenă, din interes sau cine mai știe de ce, poate pentru că la noi nu se vorbește, toți băieții ăștia deștepți au moștenit, spre fericirea lor, un popor care nu prea vorbește, poartă cu ei un sentiment de frig interior. Cum se poate așa ceva? Ei, uite că se poate! De ce? Vorba unui politician: pentru că poate.