Campionate

Sassuolo a deschis scorul printr-un eurogol cu Napoli, însă a pierdut cu un rezultat horror

Victor Osimhen în Sassuolo – Napoli 1-6 / Foto: Imago Images

Articol de Emanoil Ursache  —  Wednesday, 28 February 2024

SassuoloNapoli, meci restant contând pentru etapa a 21-a din Serie A, s-a terminat cu un scor de tenis, 1-6, deși gazdele au fost cele care au deschis scorul.

În minutul 17, Racic a semnat primul său gol în campionatul Italiei cu un șut superb de la distanță, care datorită efectului a ocolit toți adversarii în drumul către plasa porții apărate de Meret.

Sassuolo nu s-a putut bucura mult de avantaj. Două minute mai târziu, Anguissa i-a întors cu călcâiul mingea lui Amir Rrahmani, care nu a iertat și a dus scorul la 1-1.

Sassuolo, demolată de Napoli

A urmat recitalul golgheterului Victor Osimhen, care prin „tripla” sa a decis soarta jocului. În minutul 31, vârful nigerian și-a adus echipa în avantaj (2-1) cu o finalizare de vârf veritabil din pasa lui Politano.

Același scenariu s-a repetat și în minutul 41, cu aceiași jucători din ipostaza de marcator și pasator decisiv.

Napoli a ajuns să conducă detașat, 4-1, când fundașul Tressoldi i-a oferit cadou o minge lui Kvaratskhelia. Starul georgian a fost altruist cu Victor Osimhen, care a înscris cu poarta goală și a semnat astfel prima triplă din actualul sezon din Serie A.

11goluri a marcat Victor Osimhen, golgheterul lui Napoli, în campionatul Italiei din actuala stagiune

Altruismul lui Kvaratskhelia a fost răsplătit în minutele 51 și 57, când georgianul și-a trecut și el în cont o dublă; mai întâi printr-o acțiune individuală, încheiată cu un șut de efect de la 15 metri, apoi cu o execuție în forță din a doua încercare, după ce într-o primă fază a tras în blocajul defensivei lui Sassuolo.

În urma acestui rezultat, Sassuolo rămâne, cu 20 de puncte, pe locul 18, retrogradabil direct. De cealaltă parte, Napoli adună 40 de puncte și se află pe locul 9, la 4 „lungimi” distanță de AS Roma, ocupanta poziției a 6-a ce asigură prezența în preliminariile Conference League.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.