Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Andrei Nicolescu, propunere pentru șefii fotbalului românesc: „Să facă etapă de etapă, în cel mult 48 de ore!”

+23 Foto
Andrei Nicolescu, administrator special și acționar minoritar la Dinamo

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 29 februarie 2024

Andrei Nicolescu, administrator special și acționar minoritar la Dinamo, a aplaudat inițiativa șefului CCA de a explica câteva dintre fazele controversate de arbitraj din ultima vreme, și îi solicită lui Kyros Vassaras să acționeze în acest fel în fiecare etapă.

Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a ieșit în față și a analizat 3 faze de arbitraj controversate din precedentele două etape ale Superligii.

Grecul din fruntea arbitrajului românesc a semnalat o eroare de judecată la Universitatea Craiova - FC Voluntari 2-1, anume penalty-ul dictat în favoarea ilfovenilor, și una la Dinamo - Hermannstadt 1-0, când oaspeții au fost semnalizați în ofsaid la faza în care balonul a fost respins de pe linia porții de Velkovski.

Andrei Nicolescu, propunere pentru Kyros Vassaras: „Să facă etapă de etapă, în cel mult 48 de ore!”


În urma poziției adoptate de Vassaras, Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, i-a solicitat președintelui CCA să facă o astfel de analiză etapă de etapă, „în cel mult 48 de ore” de la apariția unei decizii controversate.

„Domnul Kyros Vassaras și-a exprimat public opinia în legătură cu două faze controversate din această etapă. Un gest normal, care ar fi indicat să se repete în fiecare etapă. Propun Comisiei Centrale a Arbitrilor să instituie regula ca fiecare fază controversată, decisă de VAR, cu implicații directe asupra scorului final, să fie motivată public și oficial în cel mult 48 de ore.

Ar fi o abordare în beneficiul fotbalului românesc. O responsabilizare a arbitrilor. O posibilitate de a consolida reputația CCA. Un semn de foarte necesar respect pentru suporteri, pentru jucători, pentru cluburi și pentru toți cei implicați în acest fenomen”, a scris Nicolescu pe contul lui de Facebook.

În privința fazei de la Dinamo - Hermannstadt, Vassaras a concluzionat că arbitrii din camera VAR au procedat corect neacordând gol pentru sibieni, având în vedere că reluările nu lămureau dacă mingea a trecut de linia porții cu întreaga circumferință:


În momentul în care mingea este jucată, doi jucători de atac se află în poziție de ofsaid, fără să influențeze adversarul. Apărătorul, având controlul mingii, o degajează din interiorul propriei suprafețe de pedeapsă. Mingea, după ce lovește corpul unui coechipier al apărătorului, ajunge la un atacant aflat în poziție de ofsaid, atacant ce are o ocazie de a marca. Atacantul nu trebuie sancționat pentru poziția sa. Mingea trimisă de atacant către poartă este oprită de un alt apărător aflat pe linia porții.

Arbitrii video verifică situația de gol, analizând dacă mingea a depășit în întregime linia porții. Nu avem tehnologia Goal-line, dar imaginile disponibile de la camerele de pe stadion demonstrează că nu există o dovadă clară a golului. Decizia corectă este ca jocul să continue.

VIDEO. Așa a sărbătorit Dinamo victoria cu Hermannstadt

Tot din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.