International   •   Campionate   •   ANGLIA

Surpriză la Xabi Alonso » Liverpool și Bayern trebuie să plătească pentru a-l lua în vară. Și nu e puțin!

Xabi Alonso e antrenorul lui Leverkusen din 5 octombrie 2022 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 29 februarie 2024

Xabi Alonso, 42 de ani, i-ar putea oferi lui Bayer primul titlu de campioană din istorie înainte de a părăsi Leverkusen, la vară. Liverpool și Bayern îl vor, dar antrenorul spaniol nu e gratis, cum s-a crezut inițial.

Xabi Alonso sprintează spre titlu cu Bayer. După 23 de etape, singura echipă neînvinsă din Top 5 Europa are opt puncte în fața lui Bayern, pe care a spulberat-o la Leverkusen, 3-0 pe 10 februarie. În tur, pe 15 septembrie, a fost egal la Munchen, 2-2.

Dacă rezistă până la final, spaniolul în vârstă de 42 de ani va fi primul antrenor care câștigă Bundesliga cu „farmaciștii".

Xabi Alonso nu are clauză. Nu poate fi luat gratis nici de Liverpool, nici de Bayern


Sub contract până în 2026, Xabi ar putea părăsi încă din vară „BayArena". Dar nu gratis, cum s-a crezut inițial, nici chiar pentru cele trei mari cluburi la care a evoluat Alonso ca jucător, Liverpool, Real Madrid și Bayern.

Potrivit Sky Deutschland, nu ar exista o clauză care să-l elibereze dacă una dintre aceste puteri ar dori să-l ia la sfârșitul acestui sezon. A fost asigurat că plecarea sa nu va fi blocată. Totuși, cine îl vrea trebuie să plătească. Și în 2024, și în 2025, cu un înainte de finalul acordului cu Leverkusen.

Xabi Alonso: 15-25 de milioane în 2024, 15 milioane în 2025. Va fi licitație?

Bayer ar aștepta să fie răsplătită cu 15-25 de milioane de euro pentru tehnicianul basc în 2024 și 15 milioane în 2025.


În cazul său, Real nu va încerca nicio mișcare, Carlo Ancelotti semnând un nou contract, până în 2026. Însă Liverpool și Bayern o vor face. Va fi duel în doi pentru Alonso și nu ar fi exclus să se ajungă la licitație, dacă nu face Xabi alegerea.

Bayern a plătit 25 de milioane în 2021 pentru Julian Nagelsmann

Nu ar fi o premieră pentru Bayern să plătească rezilierea contractului unui antrenor. În 2021, clubul bavarez a achitat 25 de milioane de euro în schimbul lui Julian Nagelsmann. Doar astfel i-a permis RB Leipzig să ajungă la Munchen.

Nagelsmann, 36 de ani astăzi, devenit atunci cel mai scump tehnician, nu a rămas nici două sezoane complete pe Allianz Arena. A fost demis pe 24 mai 2023. În același an, pe 22 septembrie, a fost numit selecționerul Germaniei.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.