Fotbal   •   Liga 1   •   BOTOȘANI - SEPSI: 1-2

Bernd Storck speră că Sepsi va fi ajutată de meciurile indirecte și va intra în play-off: „Trebuie să vedem ce vor face și adversarii”

Bernd Storck (61 de ani), antrenorul celor de la Sepsi OSK, s-a declarat mulțumit de evoluția echipei lui în meciul cu Botoșani, scor 2-1, în runda #28 din Superliga.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  joi, 29 februarie 2024

Bernd Storck (61 de ani), antrenorul celor de la Sepsi OSK, așteaptă „ajutor” din partea contracandidatelor la locul 6. Cu două etape înainte de finalul sezonului regular, covăsnenii nu mai sunt la mâna lor.

După victoria de la Botoșani, scor 2-1, Sepsi ocupă locul 7, cu 37 de puncte, la unul distanță de Universitatea Cluj. Covăsnenii au nevoie ca ardelenii să facă un pas greșit pentru a putea spera la un loc de play-off.

În cazul în care U Cluj își va obține maxim de puncte din ultimele două meciuri, o altă variantă prin care echipa lui Storck ar putea intra în play-off, ar fi cea ca Sepsi să câștige ultimele două partide (Voluntari, Petrolul), Iar Farul să piardă ambele meciuri (CFR Cluj, Botoșani), lucru puțin probabil.

Bernd Storck a declarat că așteaptă pași greșiți din partea contracandidatelor la play-off.


Tehnicianul a scos în evidență prestația portarului Dinu Moldovan (33 de ani), care a apărat și un penalty în acest meci.

Bernd Storck, după ce Sepsi a învins-o pe Botoșani: „Nu suntem noi singura echipă care se bate pentru play-off. Trebuie să continuăm în același fel”

„Am jucat foarte bine în prima repriză și am controlat meciul. În partea a doua, am pierdut puțin din control, dar și adversarul a jucat mai bine. Am avut în față un adversar puternic.

Ne-am apărat foarte bine. Portarul a salvat penalty-ul. Vreau să îi felicit pentru modul în care au luptat. Trebuie să luăm meci cu meci și să câștigăm partida de pe teren propriu cu Voluntari.


Trebuie să vedem ce vor face și adversarii. Nu suntem noi singura echipă care se bate pentru play-off. Trebuie să continuăm în același fel.

Le mulțumesc suporterilor că au condus șase ore pentru a veni aici. Sper că suporterii vor fi alături de noi și în meciul următor. Ne vom recupera puțin, avem mult de mers până acasă.

Mâine vom avea antrenamente individuale cu jucătorii. Trebuie să ne concentrăm pentru meciul de acasă. Putem să câștigăm acel meci dacă vom juca precum am făcut-o în celelalte partide de pe teren propriu”, a spus Bernd Storck, pentru Orange Sport.

VIDEO. Problemă de comunicare la Sepsi? Iosif Rotariu, despre regresul de la Sf. Gheorghe: „Nu cred că Storck are metode pe care antrenorii din România să nu le aibă”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.