Florin Pîrvu (48 de ani), tehnicianul Petrolului, a comentat eșecul echipei sale în fața lui CSU Craiova, scor 2-3, pe teren propriu, înfrângere în urma căreia ploieștenii și-au redus semnificativ șansele de a se califica în play-off.
Antrenorul a fost mulțumit de ceea ce au arătat elevii săi, dar are un mesaj clar pentru ei. Chiar dacă Petrolul nu va fi în play-off, echipa trebuie să câștige ultimele două meciuri din sezonul regular pentru a nu avea emoții cu retrogradarea în a doua parte a campionatului.
Florin Pîrvu: „Să avem o diferență mai mare de puncte față de restul echipelor dacă nu vom intra în play-off”
Petrolul și-a compromis în mare parte șansele la ocuparea unui loc de play-off, dar Pîrvu consideră că echipa sa trebuie să câștige ultimele două meciuri din sezonul regular pentru a avea un avantaj liniștitor în play-out. L-a remarcat pe Mitriță, cel care a oferit două pase de gol.
„A fost un meci frumos, dar pentru noi, cei implicați, este o dezamăgire, suntem dezamăgiți de rezultat, ne-am dorit să câștigăm, dar nu am început așa de bine. Am luat gol pe niște momente pe care le-am pregătit, le-am spus că este o echipă periculoasă.
Mă bucur că am reușit să revenim și jocul ne ducea către o victorie a noastră. Aveam speranțe că putem câștiga. Au un jucător care poate face diferența, Mitriță.
Mai sunt două jocuri și trebuie să facem tot ce depinde de noi să câștigăm puncte. Trebuie să fim atenți, dacă nu ne clasăm în primele 6, în play-out sunt echipe cu puncte apropiate și lupta va fi crâncenă, se va da până la capăt. Noi trebuie să credem în continuare”, a spus Florin Pîrvu, la finalul meciului, conform Prima Sport.
Chiar dacă nu vom fi în play-off, trebuie să avem puncte și să avem o diferență mai mare de puncte față de restul echipelor.
-Florin Pîrvu
Oltenii au înscris de două ori într-un interval de 8 minute în prima repriză, prin Markovic ('32) și Baiaram ('40), însă ploieștenii au revenit și au egalat, după reușitele lui Huja ('45+1) și. Grozav ('47).
Același Baiaram i-a adus victoria trupei lui Ivaylo Petev în minutul 58, iar CSU Craiova s-a calificat în play-off.
{{text}}