Raul Rusescu, noul transfer al GSP Live, va fi pentru a doua oară invitatul lui Alexandru Barbu la emisiunea realizată din studio-ul Gazetei Sporturilor, GSP Live. Cei doi vor analiza situația din campionatul intern, unde se joacă la foc automat, astăzi fiind debutul etapei cu numărul 29, după ce ieri FCSB s-a impus la Voluntari, 2-1 în ultima partidă a etapei 28.
Vom prefața etapa ce începe astăzi cu duelul din „Copou”, Poli Iași - Dinamo, dispută cu valențe importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Printre cele mai interesante dueluri ale rundei, se numără Farul - CFR Cluj, FCSB - Petrolul sau Universitatea Craiova - Rapid.
Analizăm și ce s-a întâmplat în etapa 28: FCSB își menține avantajul de 10 puncte în fața Rapidului, CFR scapă puncte importante la Galați, Rapid a făcut demonstrație de forță în Giulești cu UTA, 4-1, Dinamo a obținut o victorie importantă, 1-0 cu Hermannstadt, iar Universitatea Craiova s-a impus în cel mai spectaculos meci al etapei pe „Ilie Oană”, 3-2.
Emisiunea va începe la ora 11 și poate fi urmărită pe pagina de Facebook, canalul de Youtube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor.
{{text}}