Cu puțin timp în urmă, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a anunțat decizia în legătură cu antrenorul lui Poli Iași, Leo Grozavu (56 de ani), eliminat la pauza meciului cu FCU Craiova, încheiat cu scorul de 1-1. Tehnicianul ieșenilor nu va putea fi pe bancă la meciul cu Dinamo.
- Poli Iași - Dinamo se joacă astăzi, de la ora 22:00. Meciul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și este televizat pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Leo Grozavu, suspendat două etape și amendat cu 320 de lei
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a anunțat că antrenorul Politehnicii Iași, Leo Grozavu, a fost suspendat două etape și amendat cu 320 de lei.
Grozavu fusese eliminat marți, la pauza meciului de la Craiova, cu FC U 1948. Astfel, tehnicianul ieșean nu va sta pe banca echipei sale la partida din această seară, de la Iași, cu Dinamo București.
Când a mai fost suspendat în acest sezon, Grozavu nu a venit la stadion la duelurile de acasă, el urmărind disputele echipei sale din fața televizorului. Antrenorul ieșenilor va rata și ultima partidă din sezonul regulat, de la Galați, cu Oțelul.
Leo Grozavu a încasat în acest sezon 5 cartonașe galbene și 2 roșii în cele 25 de meciuri în care a stat pe bancă, în alte trei fiind suspendat.
FOTO. Leo Grozavu, eliminat la pauza meciului Poli Iași - FCU Craiova
Nemulțumit de arbitrajul lui Horațiu Feșnic, antrenorul lui Poli Iași a vrut să-i ceară socoteală „centralului”, doar că a depășit limita.
Mai mult, chiar a vrut să intre în cabina arbitrilor, fiind oprit cu greu de forțele de ordine.
Pe imagini se vede cum Grozavu îi reproșează ceva arbitrului, care vrea să treacă pe lângă el. La un moment dat, tehnicianul îl prinde câteva secunde de mână. Îi dă drumul și continuă să-i reproșeze deciziile. Moment în care Feșnic îi dă cartonaș roșu.
{{text}}