Campionate

Unica aspirantă la găzduirea CM 2034 și-a lansat oficial candidatura. Care sunt logoul și sloganul alese

Arabia Saudită și afișul CM 2034 / Foto: SAFF

Articol de Daniel Scorpie  —  sâmbătă, 02 martie 2024

Arabia Saudită, care mai mult ca sigur va găzdui turneul final mondial de peste un deceniu, și-a prezentat oficial candidatura. „Creștem. Împreună”, cu trei ramuri ce vizează lumea, fotbalul și conexiunile, e deviza sub care se va desfășura, tot iarna ca-n Qatar 2022, competiția la care iau parte, 48 de echipe naționale!

Cu aproape un deceniu rămas până la debutul CM 2034, singura țară aspirantă la organizarea celei de-a 25 ediții a Cupei Mondiale și-a lansat oficial candidatura. După ce în luna octombrie și-a dezvăluit intenția de a intra în cursă pentru găzduirea competiției supreme, vineri seară a venit anunțul Federației din Riad.

Arabia Saudită nu are însă rival, după ce cvartetul sud-american Argentina-Uruguay-Paraguay-Chile s-a retras, la fel ca Australia, în urmă cu patru luni. Și va fi tot un turneu final programat iarna, la fel ca în Qatar 2022.

„Growing. Together" va avea trei ramuri de dezvoltare

„Growing. Together" (Creștem. Împreună) este sloganul forului saudit SAFF, iar logoul este reprezentat de cinci panglici întrepătrunse în culori diferite, compunând numărul 34, care sunt decorate cu „imagini fotbalistice și simboluri culturale", după cum au dezvăluit arabii.

Așa arată logoul CM 2034 / Foto: Facebook SAFF

Având în vedere unul dintre cele mai rapide și mai interesante exemple de creștere din fotbalul mondial, „Growing. Together" își propune să surprindă paralela dintre transformarea rapidă a Arabiei Saudite și impactul pozitiv pe care găzduirea turneului l-ar avea asupra fotbalului internațional și evenimentului emblematic al FIFA.

„Cele trei pietre de temelie ale candidaturii pentru CM 2034 sunt "Creșterea oamenilor (Progresul oamenilor). Împreună", "Creșterea Fotbalului. Împreună", și "Creșterea Legăturilor. Împreună", explică Sky Sport.

Ce semnificație specială au panglicile multicolore

SAFF a dezvăluit și ce reprezintă cele 5 culori ale logo-ului. Reflectă diversitatea națiunii: chihlimbarul deșertului, verdele oazelor. roșul aprins (inspirat de reciful de corali din Marea Roșie), lavanda (care celebrează înflorirea florilor sălbatice) și galbenul auriu al zorilor (care marchează un nou început pentru națiune).

Primul Mondial cu 48 de echipe într-o singură țară!

În 2026 vor fi trei state, Canada, Mexic și Statele Unite, ce vor organiza turneul final, iar în 2030 au primit dreptul de organizare Maroc, Portugalia și Spania, cu mențiunea că fiind ediția centenară, se vor disputa meciuri și în Argentina, Paraguay și Uruguay.

CM 2034 din Arabia Saudită ar fi astfel primul turneu cu 48 de echipe organizat într-o singură țară!

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.