Fotbal   •   Liga 1   •   FCU CRAIOVA

Adrian Mititelu nu a renunțat la jucătorul pe care și-l dispută cu FCSB! Dezvăluiri de la negocieri: „Din România nu primește o ofertă mai bună”

Articol de Sergiu Alexandru   —  sâmbătă, 02 martie 2024

FCU Craiova e aproape să-l piardă gratis pe Yassine Bahassa (31 de ani). Extrema din Franța a intrat în ultimele luni de contract cu oltenii și încă nu a acceptat propunerea lui Adrian Mititelu.

Finanțatorul oltenilor a dezvăluit că i-a făcut jucătorului pe care l-a adus în vara lui 2022 o ofertă impresionantă pentru Superligă, dar Bahassa încă nu a semnat prelungirea.

Adrian Mititelu dezvăluie: „Din România, Bahassa nu primește o ofertă mai bună”

„E jucătorul nostru, ne bazăm pe el momentan. Nici n-am mai vorbit despre contract.


Eu zic că oferta de la mine e destul de bună, dar eu cred că el aşteaptă ceva de afară. Din România nu primeşte ofertă mai bună. A zis că are pretenţii financiare pe care eu nu le pot... Sunt cu mult peste ce se dă în România.

Eu cred că ce vrea el se poate da doar afară şi probabil va găsi doar afară din vară. Până la urmă avem jucători talentaţi, care nu joacă, pentru că n-au loc. E bine dacă el în vară va pleca, că face loc altora care stau în anticameră şi n-au cum să se evidenţieze.

Mă interesa un contract cu el ca să pot lua ceva bani la vară, nu că l-aş fi văzut pe aici jucător de mare perspectivă. Are 32 de ani, mai are un an sau doi de vână. Cât va fi nevoie de el va juca. Eu m-aş bucura să prindă un contract bun în vară şi să fie şi el fericit”, a spus Adrian Mititelu la OrangeSport.

În acest sezon, Bahassa a adunat 23 apariții în campionat și Cupa României, în care a înscris 3 goluri și a oferit 3 pase decisive. A punctat chiar în ultimul meci oficial al alb-albaștrilor, 2-1 cu Dinamo. În total, francezul de origine marocană a înscris 8 goluri și a oferit 11 pase decisive în 65 de meciuri la FCU.


VIDEO. EURO GSP » Narcis Drejan, povești fabuloase cu Adrian Mititelu din perioada în care acesta era patron de ziar

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.