Steaua a trecut în penultimul act de Dinamo cu 3-1, iar Rapidul a învins-o pe Arcada Galați tot cu 3-1. Finala Cupei României se va disputa duminică, de la ora 18.00, la Mioveni.
- Finala Cupei României la volei masculin va fi transmisă de la ora 18:00 de TVR 3.
Cupa României va ajunge în 2024 la București, după ce anul trecut a fost câștigată de SCMU Craiova. Sâmbătă, la Mioveni, s-au dat lupte aprige între formațiile masculine care sunt și în bătălia pentru titlul de campioană națională.
În prima semifinală, Steaua Bucureşti a câștigat cu 3-1 (34-32, 25-27, 25-20, 25-17) în faţa lui Dinamo Bucureşti, echipă antrenată de reputatul Stelian Moculescu. Cei mai buni oameni din formația roş-albastră au fost Gabriel Bontea (18 puncte), Mircea Peţa (15) şi Lukasz Wiese (14).
Echipa din Ghencea va juca din nou finala Cupei României la doi ani de la ultima apariție în acest act, atunci fiind învinși.
Victorie în fața campioanei pentru Rapid
Apoi, în cea de-a doua semifinală, Rapid Bucureşti a învins-o pe campioana Arcada Galaţi, echipa selecționerului Sergiu Stancu, în patru seturi cu 3-1 (20-25, 25-18, 25-22, 25-17). Cei mai buni jucători ai echipei învingătoare au fost Amir Ghafour, cu 23 de puncte, Aliasghar Mojarad (12) şi Nicolas Marechal (11).
Ultimul act al Cupei României se va disputa duminică, de la ora 18.00, tot în sala de la Mioveni. În 2023, SCMU Craiova a trecut în finală de Arcada Galaţi cu 3-1.
{{text}}