Constantin Budescu a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai Farului în meciul cu CFR Cluj (1-1), iar fostul internațional Basarab Panduru susține că mijlocașul a stat mai mult pe jos.
Antrenorul Farului, Gheorghe Hagi, a apelat la Constantin Budescu în mniutul 70 al partidei cu CFR Cluj (1-1), într-un moment în care echipa sa era în avantaj. Însă lui „Budi” nu i-a ieșit mai nimic, constănțenii s-au văzut egalați, iar fostul internațional Basarab Panduru l-a „sancționat” prompt.
Basarab Panduru despre Constantin Budescu: „Una-două cere câte ceva”
„Nu ştii dacă mai vrea să joace, pentru că nici nu a intrat bine şi era de două ori pe jos. Una-două, cere câte ceva. Parcă nu îmi aduc aminte de el să se tăvălească la fiecare fază. A făcut o fază frumoasă acolo pe stânga...”, a comentat Panduru, la Prima Sport.
Aflat și el în studioul Prima Sport, fostul jucător al Rapidului, Ovidiu Herea, i-a luat apărarea lui Budescu. „Eu cred că Budescu nu are nici mingile pe care le avea în trecut, pentru că echipa nu l-a ajutat foarte mult în ultima perioadă. Nu ştiu ce să zic în momentul ăsta de Budescu. Nu este un jucător care să facă faza defensivă, să aibă travaliu”, a punctat Herea.
Ce a spus Gheorghe Hagi
Gică Hagi nu a fost dur cu jucătorii săi. Dimpotrivă. El crede că Farul merita să câștige. „„Meritam victoria fără dar și poate, am făcut un meci foarte bun până în ultimele minute, când s-a întâmplat acea fază. Nu am recuperat pe mingea a doua, dar asta este. Am făcut un meci bun, am alergat din primul până în ultimul minut, am făcut presing, am încercat să-i punem în criză de spațiu și timp.
Au jucători valoroși, dar cred că am făcut un meci bun. Jucătorii erau puțin dezamăgiți, dar le-am ridicat moralul. Trebuie să mergem înainte, avem timp să ne recuperăm mental și fizic, apoi să câștigăm în ultima etapă.
Toată echipa a muncit, a vrut, fiecare a încercat să dea cât are. Adversarul a fost foarte bun, calificat în play-off, fără presiune. Am avut ocazii multe, trebuia să marcăm multe goluri, dar portarul a apărat, noi am ratat. Ăsta este fotbalul, n-ai ce să-i faci”, a opinat Hagi.
{{text}}