Liga 1

3 știri-blitz de la FCSB - Petrolul: „Steaua sunteți voi?”

+35 Foto
Mesajul afișat de ploieșteni în FCSB - Petrolul

Articol de Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video)  —  duminică, 03 martie 2024

FCSB, liderul Superligii, primește vizita celor de la Petrolul în etapa 29 a campionatului. Vă prezentăm 3 știri pe scurt din prima parte a meciului.

  • Cu o victorie, FCSB s-ar distanța la 14 puncte de CFR Cluj și 13 de Rapid, în condițiile în care giuleștenii vor juca luni, în deplasare, cu CSU Craiova.
  • Petrolul are nevoie de victorie pentru a păstra șanse de calificare în play-off.

Petrolul nu se poate baza astăzi pe Alexandru Musi, mijlocașul în vârstă de 19 ani pe care l-a împrumutat de la FCSB. Ploieștenii aveau opțiunea de a-l utiliza pe tânărul fotbalist astăzi, dar ar fi trebuit să achite o clauză importantă pentru a primi acest drept, 50.000 de euro.

„Lupii” nu s-au înhămat la o asemenea cheltuială, astfel că îi atacă astăzi pe roș-albaștri cu Mario Bratu și Gicu Grozav în benzi, plus Berisha atacant central.

>

În primele minute ale jocului, Florinel Coman, omul numărul 1 al liderului, cu 14 goluri în acest sezon de campionat, i-a pus la punct pe David Miculescu și Alexandru Băluță, colegii din linia de atac.

„Șeptarul” roș-albastru i-a așezat pe Miculescu și Băluță, explicându-le cum vrea ca aceștia să se poziționeze când el primește balonul.

Ploieștenii au „mușcat” primii în duelul galeriilor. Sutele de fani ai Petrolului prezenți astăzi la meci au afișat un mesaj acid la adresa rivalilor: „Steaua sunteți voi? Sigur, poate pe Playstation 2!”. Pânza a fost afișată de brigada Peluza I „Ilie Oană”.

În partea secundă, ploieștenii au mai afișat un banner ironic: „Peluza Nord? Ce glumă bună! Mai degrabă Gașca Zurli la sfârșit de săptămână”.

Mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.