Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, i-a luat apărarea lui Denil Maldonado, criticat la debutul în Superliga pe motiv că ar fi un fundaș lent.
- Universitatea Craiova o întâlnește luni seară pe Rapid (liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1), iar printre titularii oltenilor se va regăsi, foarte probabil, și Denil Maldonado
Patronul Mihai Rotaru i-a luat apărarea, după ce, la debut, fundașul hondurian a acuzat probleme de natură fizică.
Mihai Rotaru: „Bă, înseamnă că avem o problemă!”
„Eu am rămas uimit după ce a jucat primul meci cu Farul. Era după doar două zile de antrenament în cantonamentul din Antalya. Sigur că venea și după o perioadă de aproape trei luni în care nu jucase.
În MLS se terminase campionatul în septembrie sau octombrie și atunci a avut niște probleme de adaptare. Eram uimit, pentru că una dintre calitățile lui care au contat foarte mult atunci când Ivaylo a decis să îl aducă a fost viteza.
Toată lumea spunea că Maldonado e lent. Bă, înseamnă că avem o problemă. Noi de-asta l-am luat, că e rapid. Și a arătat că are totuși o viteză foarte bună”, a fost concluzia finanțatorului oltenilor, citat de fanatik.ro.
Mihai Rotaru: „E clar că nu-l dă viteza afară din casă”
Rotaru a ținut să le replice acelora care au opinat că Universitatea Craiova are fundași centrali lenți: „Foarte mulți din presă vorbeau după meciul cu Farul că Universitatea Craiova are fundași centrali foarte lenți. A jucat Maldonado cu Raul Silva. OK, Raul Silva e clar că nu îl dă viteza afară din casă.
Dacă avea și viteză era la Bayern Munchen. Dar Maldonado are viteză. Nu este adevărat. Nu era pregătit. Se vor regla lucrurile astea ușor-ușor. E în primul unsprezece în echipa națională din Honduras. Are 27 de meciuri”
Mihai Rotaru, contrazis de Mihai Stoichiță
Cu un lucru nu este însă de acord Mihai Stoichiță. „Dați-mi voie să am rețineri la Maldonado. Face greșeli de poziționare”, l-a contrazis directorul tehnic al Federației pe Rotaru.
L-a felicitat, în schimb, pentru că se încadrează în viitoare regulă 6+5: „Ai avut 7 români în echipă și stelele au venit din rândul lor nu al străinilor”.
{{text}}