Gigi Becali a spus că va merge la TAS, pentru a contesta decizia UEFA de a-l amenda cu 30.000 de euro pentru că ar fi pariat pe meciul Nordsjaelland – FCSB, din turul 3 preliminar al Conference League.
De data asta, Gigi Becali chiar nu mai glumește. După ce UEFA l-a amendat cu 30.000 de euro pe motiv că ar fi pariat pe meciul Nordsjaelland - FCSB (2-0), din turul 3 preliminar al Conference League, omul de afaceri a susținut că el a glumit când a făcut acea afirmație și că intenționează să conteste sancțiunea la TAS.
Mihai Stoica: „Domnule, e adevărat? Am glumit”
Iar Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, a confirmat luni seară hotărârea patronului său. „Da, da, da, da, da, merge la TAS, 100%. La el e o chestie de principiu, aşa e. Eu acum în emisiune fac o declaraţie, că aseară după meci n-am avut somn şi am fost să sparg o bancă. Domnule, e adevărat? Am glumit.
Ce probe să ai că n-a jucat, n-a jucat, asta spun. Aseară am câştigat eu la pariuri. Glumesc. Eu nu joc de principiu, am fost jucător de toate, că ăsta era cartierul în Galaţi", a spus MM Stoica, la Orangesport.
Gigi Becali dă vina pe Radu Vișan, secretarul general al FRF
Becali spune că vinovat pentru sancțiunea pe care a primit-o e Radu Vișan, secretarul general al FRF, pe care l-a criticat. „Astea sunt prostii! Dacă fac niște glume... Bine îi ai pe ăștia în țară care nu au ce face și te reclamă. E unul acolo, Vișan. Are omul ceva... Tralala. Face, măi, Vișan, măi, în nebunia lui...
Una-două nu-i convine și se crede șmecher. Cum să plătesc? Pentru ce? Eu glumesc. Ne închide gura, măi, Vișan, măi? Măi, Vișane, ai ceva la bibilică?”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
Ce spune FRF despre sancțiunea primită de Gigi Becali
Federația Română de Fotbal, la rându-i, a oferit prima reacție referitoare la sancțiunea primită de patronul FCSB.
„Federația Română de Fotbal nu a primit o informare oficială cu privire la sancțiunea UEFA. Fiind vorba despre un meci dintr-o competiție intercluburi la nivel european, UEFA a deschis procedura disciplinară și același for a aplicat și sancțiunea. FRF a colaborat cu inspectorii disciplinari UEFA pe parcursul procedurii. Prin urmare, nu se impune ca FRF să deschidă o procedură disciplinară suplimentară”, a precizat FRF.
- Meciul pe care ar fi pariat sume de bani patronul vicecampioanei României este cel dintre Nordsjaelland și FCSB, încheiat cu victoria danezilor, scor 2-0. Partida a contat pentru returul turului 3 din Conference League și a avut loc pe 17 august 2023.
- În meciul tur, care a avut loc pe stadionul Ghencea, roș-albaștrii au remizat cu danezii, scor 0-0. Totuși, partida retur a fost mult mai complicată și s-a terminat cu victoria lui Nordsjaelland, fără drept de apel.
{{text}}