International   •   Campionate   •   ANGLIA

Una dintre cele mai cunoscute fotbaliste va fi judecată în Marea Britanie pentru ultraj cu caracter rasist » Ea a pledat nevinovată

Sam Kerr (stânga) va fi judecată în Marea Britanie pentru ultraj cu caracter rasist. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie, David Marinescu   —  marţi, 05 martie 2024

Fotbalista australiană Sam Kerr (30 de ani), care joacă la Chelsea, va fi judecată în Marea Britanie pentru ultraj cu caracter rasist asupra unui ofiţer de poliţie, acuzaţie pentru care a pledat nevinovată.

Evenimentele datează din 30 ianuarie anul trecut, în Twickenham, o suburbie din sud-vestul Londrei, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane. Ele s-au produs în timp ce un ofiţer de poliţie răspundea la o dispută privind tariful unei curse de taxi, a adăugat acesta.

Sam Kerr va fi judecată în Marea Britanie pentru ultraj cu caracter rasist

Sam Kerr, în vârstă de 30 de ani, care joacă la Chelsea, urmează să fie judecată în februarie 2025. Ea este acuzată de „comportament ameninţător, ofensator şi insultător”, acuzaţie care, dacă este dovedită, poate fi sancţionată cu amendă sau închisoare, informează news.ro, care citează AFP.


Directorul executiv al Federaţiei australiene de fotbal, James Johnson, a descris acuzaţiile ca fiind „îngrijorătoare” şi „foarte grave”.

„Este vorba de rasism şi nu este loc pentru rasism în sportul nostru”, a continuat directorul executiv al Football Australia, care a subliniat, de asemenea, că Sam Kerr „are drepturi în acest proces”. Antrenorul echipei feminine a Australiei, Tony Gustavsson, s-a declarat marţi surprins şi în imposibilitatea de a „comenta infracţiunea, deoarece este o chestiune juridică în acest stadiu”.

„Singurul lucru pe care îl pot comenta este experienţa mea şi relaţia mea cu Sam ca persoană şi ca jucătoare. Şi nu am avut decât experienţe pozitive”, a spus el.

Sam Kerr s-a accidentat și riscă să rateze restul sezonului


Kerr a fost operată la începutul lunii ianuarie de o gravă leziune la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului, suferită în timpul unui stagiu de pregătire de iarnă în Maroc. Ea se recuperează după operaţie, dar restul sezonului său, inclusiv Jocurile Olimpice din această vară de la Paris, este în mare pericol.

128 de meciuriși 69 de goluri are Samantha Kerr în naționala Australiei. La Chelsea joacă din 2019 și a reușit 99 de goluri în 128 de partide

„Cred că este puţin cam devreme să ne gândim la selecţie în acest moment şi, după cum ştim cu toţii cu accidentarea gravă a lui Sam din ianuarie, există în mod evident un semn de întrebare foarte mare cu privire la posibilitatea de a fi selecţionată”, a mai spus Tony Gustavsson.

Internațională încă de la vârsta de 15 ani, Sam Kerr a făcut parte din selecționata Australiei la Mondialul organizat de Australia și Noua Zeelandă în vara trecută, când s-a oprit în semifinale, învinsă de Anglia.

Samantha Kerr a câștigat de două ori „Gheata de Aur”

Atacantul în culpă evoluează la Chelsea din sezonul 2019-2020, perioadă în care a câștigat ultimele patru campionate ale Angliei, plus trei Cupe ale Angliei și două Cupe ale Ligii Angliei. Iar cu naționala de la Antipozi, al cărei căpitan este, a câștigat AFF U-16 Women's Champions 2009.

Samantha Kerr a câștigat de două ori „Gheata de Aur” și a terminat pe locul al doilea în topul celor mai bune 100 de fotbaliste din 2023 realizat de The Guardian, după ce a fost a treia în anii 2021 și 2022.

VIDEO. Sam Kerr, una dintre cele mai cunoscute fotbaliste

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.