Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit la GSP Live despre mai multe subiecte de interes pentru „câini”. Printre ele, posibila implicare a lui Mircea Lucescu sau Ion Țiriac la club.
Nicolescu a făcut și unele previziuni optimiste în privința viitorului clubului alb-roșu.
VIDEO. Andrei Nicolescu: „Dacă Mircea Lucescu va vrea vreodată mai mult, suntem aici”
„Mircea Lucescu este implicat activ și îi mulțumesc pentru gesturile de lider pe care le face. Apreciez mult faptul că în momentul în care s-a dat jos din avion, a dat o fugă la Săftica pentru a vorbi cu jucătorii și cu mister.
Oricât aș munci eu la birou, oricât ar face Eugen lobby, nimic nu se compară cu un gest de lider al lui Lucescu. Dacă vreodată va dori mai mult, suntem aici”, a spus Nicolescu la GSP Live privind implicarea lui „Il Luce” la club.
Performanța, condiționată de noul stadion?
„Știu ce emulație s-a creat la Rapid atunci când stadionul era foarte aproape de finalizare, eu nu am apucat asta. Faptul că o arenă modernă dă posibilitatea unor oameni din business sau din zona mondenă, dintr-o zonă în care își permit o investiție de genul, să fie prezenți la un astfel de eveniment, creează foarte multă dorință”, a mai spus Nicolescu.
Administratorul special de la Dinamo vede un potențial imens în clubul pe care îl conduce, trasând o paralelă către clubul unde a fost implicat în ligile inferioare, Rapid. Chiar dacă în acest moment „câinii” se luptă doar pentru supraviețuire, fiind la un punct distanță de FC Voluntari, ocupanta ultimului loc de baraj, avocatul are o viziune extrem de optimistă.
8 titluride campion are Mircea Lucescu în palmares cu Dinamo: șapte ca jucător, unul ca antrenor
„Fără să supăr pe nimeni din partea cealaltă, potențialul este de cinci ori mai mare la Dinamo decât la Rapid. Anul ăsta ne-am propus să ieșim din insolvență, iar la anul să fim în play-off”, a completat administratorul special de la Dinamo.
{{text}}