Tenis

CTP, uluit după reducerea suspendării Simonei Halep: „S-a dat pe mâna acestui escroc cu bagaje”

Articol de George Nistor  —  marţi, 05 martie 2024

Victorie la TAS! Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus suspendarea Simonei Halep (32 de ani) la 9 luni, după audierile care au avut loc în perioada 7-9 februarie. Decizia, oficială și definitivă, a fost luată în unanimitate, 3-0, de către judecători. Cristian Tudor Popescu a reacționat pentru GSP.ro și spune că nu se mai aștepta la o asemenea răsturnare de situație.

„Simonei Halep i s-a făcut dreptate, este o veste foarte bună, în ciuda faptului că e surprinzătoare, eu nu am mai auzit de o asemenea reducere de suspendare până acum, de la 4 ani la 9 luni. Și este o veste foartă bună pentru că Tribunalul de la Lausanne a ținut seama de ce am spus din primul minut și până azi.

Am susținut mereu, am și scris, că Simona a greșit, dar nu pot să cred că în mod conștient ar fi introdus în corp acea substanță! Faptul că Mouratoglou, chiar atât de târziu, a recunoscut - pentru că din ordinul lui i s-a dat acel colagen contaminat, iar Simona nu a știut ce a luat -, asta a contat.

CTP, prima reacție după ce TAS i-a redus drastic suspendarea Simonei Halep

Cele 9 luni date ca pedeapsă sunt corecte, o penalizează pentru că s-a dat pe mâna acestui escroc cu bagaje, să țină minte să nu mai facă așa ceva. Și-a abandonat staff-ul și s-a pus în brațele altui staff străin. Acest escroc a fost izgonit recent de echipa lui Holger Rune, Simona ar fi trebuit să se informeze mai bine înainte de a se abandona pe mâna escrocului Mouratoglou!

Patrick Mouratoglou și Simona Halep, foto: Imago

Vestea cea mai bună e că de mâine poate intra la turnee, la Indian Wells e târziu, dar bănuiesc că la Miami va juca și e important să adune meciuri, mai ales că ea s-a antrenat, e foarte posibil ca Simona să revină la forma ei de altădată. Dacă s-ar fi făcut doi ani, nu știu. Eu cred că Simona Halep mai poate să revină”, a declarat Cristian Tudor Popescu, în exclusivitate pentru GSP.ro.

Primul turneu la care poate juca Simona Halep e WTA Miami 1000, în două săptămâni

Sportiva din România a pierdut 10 luni de joc, dar poate reveni imediat. Pentru că nu a mai jucat, ea a ieșit complet din clasamentul WTA. Astfel, are nevoie să ceară un wild-card pentru a putea juca. Primul turneu la care poate evolua Simona Halep e Miami Open, un turneu WTA 1000 care va începe pe 19 martie.

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.