Jurnalistul britanic Scott Barclay, cunoscut specialist în tenis și partener la un podcast cu tenismenul Andy Murray, a reacționat pe Twitter după decizia TAS în cazul Simonei Halep (32 de ani).
Sportiva din Constanța a primit, marți, o veste mare la TAS. Suspendarea de 4 ani i-a fost redusă la 9 luni și poate juca din nou tenis. Iar Scott Barclay a comentat pe X decizia, făcând referire la fostul antrenor al Simonei, Patrick Mouratoglou.
„O să fie foarte ciudat când Simona Halep va fi față în față cu Mouratoglou”
„Știm cu toții că Patrick Mouratoglou va veni cu o disertație de 10.000 de cuvinte în care va scrie cât de fericit este de decizia luată în acest caz de dopaj, de parcă el ar fi fost cel suspendat. O să fie foarte ciudat când Simona Halep va fi față în față cu Mouratoglou, peste câteva săptămâni, când va juca la Miami”, a fost mesajul lui Scott Barclay.
Ben Rothenberg: „Spre deosebire de ITIA, TAS a admis argumentul privind contaminarea”
Ben Rothenberg, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din tenis, a comentat și el decizia în cazul Simonei Halep.
„Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus drastic pedeapsa Simonei Halep după testul pozitiv la roxadustat din 2023, de la patru ani, la o suspendare post-datată de 9 luni. Asta înseamnă că are voie să joace.
Spre deosebire de ITIA, TAS a admis argumentul privind contaminarea”, a scris Ben Rothenberg
De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit.
Aș dori să le mulțumesc avocaților mei, care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit.
- Simona Halep
{{text}}