Liga Campionilor

Real Madrid e în „sferturi”, dar cu câte emoții! Leipzig a avut o „transversală” în prelungiri

Belligham, stânga, în duel cu neamțul Raum / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu  —  miercuri, 06 martie 2024

Real Madrid s-a calificat în „sferturile” Ligii, însă a tremurat serios în returul cu RB Leipzig (1-0 în tur). Vinicius a deschis scorul (65), Orban a stabilit scorul final, 1-1 (68), dar nemții au avut cele mai mari și mai multe ocazii ale partidei.

La adăpostul avantajului luat în tur, 1-0, Real a părut cumva că-și așteaptă adversarul. Că încearcă să-i „citească” mișcările, pentru a evita surprizele.

Leipzig n-a profitat de breșele din defensiva Realului

Nu prea i-a ieșit. Pe Sesko, madrilenii l-au pierdut din vedere, norocul lor că atacantul lui RB Leipzig era în ofsaid. Vinicius jr a răspuns cu o reluare „peste”, din zona careului mic, apoi nemții au reușit să găsească din nou breșe în apărarea blanco.

Problema oaspeților? Ineficacitatea lui Openda. Belgianul a avut două bune oportunități (13, 16), însă finalizarea a fost de fiecare dată un fiasco.

Real Madrid fluierată de fani pentru minimalismul său

Surpriza primei jumătăți de oră? Acalmia din jocul oamenilor lui Carlo Ancelotti. O anume prudență, deloc pe placul suporterilor, care de la un moment dat au sancționat cu fluierături strategia fricoasă a lui Carlo Ancelotti.

Minimalismul madrilenilor era să fie pedepsit de Xavi Simons, pe final de repriză, de Xavi Simons și, din nou, de Openda. Dacă la reluarea lui Xavi, Lunin a fost la post, imprecizia lui Openda l-a scutit din nou de emoții pe goalkeeperul blanco. Astfel că la pauză s-a intrat cu 0-0 pe tabelă.

Au marcat tocmai „cocoșii”

Cel mai încins moment al primului sfert de oră al reprizei secunde? Ciondăneala dintre Vinicius jr și Orban, soldată cu un „galben” pentru brazilian.

Incidentul a avut și partea lui bună. A fost ca un declic. Dintr-odată, meciul s-a încins. Și a picat și golul. Ei bine, cine credeți că au marcat? Tocmai „cocoșii”!

Vinicius a deschis scorul la o minge recuperată de Kroos și „vămuită” de Bellingham, iar trei minute mai târziu a egalat Orban, cu o lovitură de cap: 1-1 în minutul 68.

Golul încasat a dezechilibrat-o pe Real Madrid

Iar jocul a devenit electrizant. Golul încasat a fost un șoc pentru amfitrioni, care s-au trezit sub presiune. Oaspeții au lăsat baltă orice urmă de respect pentru mai titratul adversar și l-au pus pe Lunin la treabă.

Până la un punct. Real a reușit să se elibereze treptat, în special grație raidurilor lui Vinicius și Rodrygo. Golul era să pice la poartă cealaltă, în prelungiri. Dani Olmo l-a avut pe 1-2 în picior, însă „a pus” balonul pe „transversală”! Și așa s-a terminat. Real e în „sferturi”, RB se alege doar cu aplauze pentru jocul său.

Real Madrid - RB Leipzig 1-1

Real Madrid - RB Leipzig, echipe de start

REAL (4-4-2): Lunin - Carvajal, Rüdiger, Nacho, F. Mendy - Valverde, Kroos, Tchouameni, Camavinga - Bellingham, Vinicius Junior
Antrenor: Carlo Ancelotti

RB Leipzig (4-4-2): Gulacsi - Henrichs, Orban, Lukeba, Raum - X. Schlager, A. Haidara, Dani Olmo, Xavi - Openda, Sesko
Antrenor: Marco Rose

Arbitru: Davide Massa (Italia)

Real Madrid - RB Leipzig, informații înainte de meci

În tur, madrilenii s-au impus cu 1-0, grație reușitei lui Brahim Diaz

Cele două formații s-au întâlnit și în sezonul 2022/2023 din UCL, dar în faza grupelor. Atunci, și-au împărțit victoriile. Leipzig a câștigat pe teren propriu cu 3-2, iar Real s-a impus pe ”Bernabeu”, scor 2-0.

Jude Bellingham este cel mai bun marcator al ibericilor în Liga Campionilor, cu 4 goluri reușite în acest sezon. De asemenea, internaționalul englez conduce și topul assist-urilor (3). Openda este golgheterul lui Leipzig, cu 4 reușite.

Real Madrid este neînvinsă în această stagiune pe teren propriu, iar ultimul eșec de ”acasă” a fost înregistrat în urmă cu aproape un an, în aprilie 2023, 2-3 cu Villarreal.

VIDEO. Magicianul Robert Tudor a fost la un pas de a fi jefuit în magazinul lui Real Madrid

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.