Maria Sharapova (36 de ani) a fost vedeta show-ului Valentino de la Săptămâna Modei de la Paris. Rusoaica s-a retras din tenis în 2020, la 32 de ani, după o carieră în care a câștigat 5 turnee de Grand Slam. Imaginea i-a fost serios afectată de scandalul de dopaj pentru care a primit o suspendare de 15 luni.
Fostul lider mondial WTA e acum femeie de afaceri, și-a lansat propriul brand de dulciuri numit sugestiv „Sugarpova” și e imaginea unor faimoase branduri de lux. Marca scrie că Maria are o avere de aproximativ 183 de milioane de euro.
Sharapova are peste 4,6 milioane de urmăritori pe Instagram, unde postează des imagini din viața ei de zi cu zi. Fie că le arată fanilor imagini din sala de forță, unde face mișcare pentru a arăta la fel de bine ca atunci când era în activitate, fie arată momente din viața de familie, Maria primește milioane de aprecieri.
În cea mai recentă postare, Sharapova a surprins cu noul look. A renunțat la pletele blonde din perioada ei de glorie în tenis și are acum părul mai închis la culoare.
Maria e o prezență obișnuită la evenimente de tot felul. În mai 2023, a fost la Marele Premiu din Monaco
În 2022, Maria și logodnicul său Alexander Gilkes au devenit părinții unui băiețel. Ea a dezvăluit într-un podcast că în casa în care locuiește nu există nimic care să-i aducă aminte de cariera din sport. „Dacă ai veni la mine acasă, nici nu ai ști că am jucat tenis. Este special, dar mergi mai departe foarte repede după ce termini cu tenisul”, a spus Maria.
21 de săptămânia fost lider mondial Maria Sharapova
Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, Sharapova a vorbit despre un meci în care a avut-o adversară pe Simona Halep: „Poate părea ciudat, dar amintirile mele cele mai puternice legate de Roland Garros sunt cele în care am fost în dificultate, cele care m-au format ca persoană. Cum este, de exemplu, lupta din 2014 cu Simona Halep în finală, cea mai obositoare din viața mea”. Ea a învins-o atunci pe Simona Halep cu 6-4, 6-7(5), 6-4.
{{text}}