Christian Horner, 50 de ani, directorul general Red Bull, a fost acuzat, dar ancheta internă l-a exonerat de „comportament neadecvat" față de o angajată a echipei. În schimb, cea care a plătit a fost victima. Joi s-a aflat că a fost suspendată de scuderia austriacă.
Cum se soluționează un conflict la cea mai puternică echipă din Formula 1. Vinovatul scapă nepedepsit, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit. Pedepsită e victima!
Christian Horner e în Arabia Saudită. Colega care l-a acuzat a fost suspendată!
Joi, The Times a dezvăluit că angajata echipei care l-a acuzat pe directorul general Christian Horner de hărțuire, agresiune dovedită de mesajele trimise pe telefon de oficialul RB în vârstă de 50 de ani, a fost suspendată de scuderia austriacă.
El se află la Jeddah pentru a doua etapă a acestui sezon de F1, găzduită de Arabia Saudită (cursa e sâmbătă). A fost fotografiat discutând aprins cu un coleg la standurile Red Bull înaintea antrenamentelor de astăzi.
Soția lui Christian Horner nu e alături de el și în Arabia Saudită. Ea a cerut îndepărtarea victimei
Potrivit Daily Mail, CEO-ul a venit la Jeddah fără soția sa, cântăreața britanică Geri Halliwell (51 de ani). Aceasta l-a susținut, îmbrățișându-se și sărutându-se cu Horner weekendul trecut, la Marele Premiu al Bahrainului, dar a fost extrem de furioasă și i-a cerut să scape cât mai repede de femeia care l-a acuzat.
Christian Horner, alături de soția sa Geri Halliwell, săptămâna trecută, la Marele Premiu din Bahrain Foto: ImagoCeea ce nu s-a întâmplat imediat, aceasta continuând să lucreze alături de Horner la cartierul general Red Bull Racing din Milton Keynes, la 80 km nord-vest de Londra.
Până la urmă, Horner a fost exonerat în ancheta internă de „comportament neadecvat", săptămâna trecută, și singura sancționată a fost victima, suspendată din echipă! Ea a avut termen până miercuri să depună apel la hotărârea Red Bull, achitarea celui acuzat.
Tatăl lui Max Verstappen l-a contestat pe Christian Horner. Dar acesta e încă CEO
Horner a fost puternic contestat de Jos Verstappen, tatăl actualului campion mondial, care i-a cerut să-și dea demisia, susținând în Daily Mail că va distruge echipa dacă va rămâne.
Scandalul nu l-a afectat însă pe englez. E încă „team principal" și director general la Red Bull Racing.
{{text}}