Fotbal   •   Liga 1   •   PETROLUL

„Avem nevoie de ajutor!” » Se confirmă problemele financiare grave ale echipei din Superligă! Antrenorul a ieșit în față: „O spun până plec de aici!”

Viitorul „găzarilor” stă sub semnul incertitudinii / Sursă foto: Facebook@ Petrolul Ploiești

Articol de Remus Dinu   —  joi, 07 martie 2024

Florin Pîrvu, antrenorul celor de la Petrolul, confirmă ceea ce și Gazeta Sporturilor a scris săptămâna aceasta. Prahovenii trec printr-o situație financiară critică, tehnicianul însuși avertizând asupra riscurilor ce pândesc „haita”.

Se îngroașă gluma la Petrolul, iar situația îl preocupă și pe Florin Pîrvu, omul care se află de mai bine de un an pe banca echipei. „Lupii galbeni” sunt încolțiți de datorii și, pe deasupra, au nevoie de 500.000 de euro până la finalul lunii, fără de care n-au cum să primească licența pentru sezonul următor al Superligii.

Conștient și el de pericolul care pândește clubul, Florin Pîrvu s-a deschis, în conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi, pe marginea problemelor care macină din temelii clubul.

Florin Pîrvu cere ajutor pentru Petrolul: „Aceste lucruri pot fi făcute cu ajutorul instituțiilor publice”


„Îmi pare foarte rău pentru această situație. Sunt aici de mic copil, am trecut prin toate etapele. Este supărător. Și nu numai acum, și în sezoanele trecute au fost probleme. Aș vrea să existe o colaborare între toate instituțiile publice și club, toți să fim alături de echipă.

Echipa are nevoie de o bază de pregătire, în primul rând. Are nevoie de un teren de antrenament în care să-și desfășoare activitatea normal, să nu ne mai mutăm în fiecare zi de la un teren la altul. De aici ar trebui început. Iar aceste lucruri pot fi făcute cu ajutorul instituțiilor publice. Mă gândesc că se poate face un efort pentru echipă, dar și pentru fotbalul de masă. Am văzut că se fac conexiuni în ultima perioadă, ar trebui să fim mai atenți.

De ce se poate în altă parte? Și mă gândesc aici, la Cluj, la Iași, la alte orașe, la Sibiu. (...) Indifirent cine va fi aici, antrenor, conducători, jucători, echipa este a orașului, a județului, a iubitorului de fotbal prahovean și are nevoie de o bază de pregătire. O spun cu tărie și o s-o spun până la plecarea mea de aici”, a spus Pîrvu.

Dispare Petrolul? Informații-șoc de la Ploiești


Sunt nori negri la Petrolul Ploiești, club care e aproape de un nou impas financiar, chiar în anul centenarului! Clubul e sufocat de datorii și are nevoie de jumătate de milion de euro până la finalul lunii martie, bani necesari obținerii licenței pentru sezonul următor. Mai mult sau mai puțin voalat, prahovenii solicită ajutor autorităților locale, iar pe la colțuri se vorbește de un colaps.

Gazeta a contactat un personaj apropiat de gruparea ploieșteană, care a oferit detalii suplimentare despre situația delicată cu care se confruntă „lupii galbeni”.

„Da, sunt datorii mari făcute din cauza managementului domnului Claudiu Tudor. Au cheltuit mai mult decât au produs, simplu!

Declarația cu desființarea e făcută pentru a pune presiune pe autoritățile publice, dar care nu pot interacționa cu un ONG ce are datorii la stat, inclusiv datorii către Primăria Ploiești referitoare la marcă, pentru că marca n-a fost plătită deși le-a fost dată acum doi ani!

La stadionul «Ilie Oană» sunt datoriile reeșalonate de doi ani și toate lucrurile acestea se adună...

Se pune presiune pe Primărie, iar primarul actual (n.r. - Andrei Volosevici) a mai fost într-un proces șase ani de zile, a pierdut un mandat de primar și unul de parlamentar din cauza faptului că în 2009-2012 a făcut asociere cu fostul Petrolul”, a afirmat o sursă autorizată din anturajul clubului prahovean, pentru Gazeta Sporturilor.

Suntem într-un moment dificil! Dacă nu vom lua licența, nu vom mai avea acest club în prima ligă. Am cerut de nenumărate ori ajutor, așa cum alte cluburi beneficiază de sprijinul autorităților locale. Pentru a lua licența avem nevoie de 500.000 de euro.

- Claudiu Tudor, președinte FC Petrolul

Răspuns pozitiv din partea Primăriei Ploiești

Feedback-ul primit de Claudiu Tudor din partea Primăriei pare să fi fost unul pozitiv.

Edilul orașului, Andrei Volosevici, ar fi promis că va sprijini financiar clubul: „De acest lucru mă ocup eu, mi-am făcut o datorie de onoare să rezolv aceste probleme până pe 28 martie”, a afirmat acesta, conform publicației Actualitatea Prahoveană.

„Pentru a sprijini clubul, propun formarea unui grup din care să facă parte reprezentanți ai clubului, ai galeriei și ai grupurilor politice din Consiliul Local. Acest grup, ajutat de juriștii Primăriei și ai clubului, va încerca să găsească soluții pentru problemele clubului”, a spus și viceprimarul Daniel Nicodim, potrivit sursei citate.

VIDEO Sergiu Hanca e realist: „Trebuie să fim pregătiți pentru play-out. Mergem înainte”

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.