Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Foștii acționari se „sfâșie” între ei: „Dinamo e fostul club al Miliției, al Securității. S-au schimbat niște lucruri, dar nu în totalitate!”

Fotografie realizată în urmă cu mai bine de 10 ani, ce s-a vrut a fi o predare simbolică a puterii de la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru   —  vineri, 08 martie 2024

Departe de Dinamo, Ionuț Negoiță nu-i uită pe oamenii cu care a purtat diverse „războaie” în perioada în care era finanțatorul „câinilor”. Intervievat de reporterii GSP.ro, fostul patron al roș-albilor l-a „înțepat” pe Nicolae Badea, chiar cel de la care a preluat clubul, în 2013.

Anii trec, vechile conflicte dintre oamenii cu influență trecuți pe la Dinamo rămân de actualitate.

După ce s-au contrat ani în șir la nivel declarativ, cei doi purtând inclusiv o bătălie de lungă durată în instanță, Ionuț Negoiță și Nicolae Badea se află și astăzi tot într-o relație conflictuală. Elocvente sunt ultimele „săgeți” trimise de Negoiță spre șeful de la Computerland.

Ionuț Negoiță, atac cu talpa la Nicu Badea: „Unii se dau mari dinamoviști... A pus piedici la modul evident”


„Un nou stadion ar fi cu siguranță o resetare pentru Dinamo, dar, din păcate, nu vedem că se mișcă mare lucru, ba din contră. I-am văzut pe unii care se dau mari dinamoviști, dar care pun piedică proiectului”, a declarat Ionuț Negoiță, în interviul acordat Gazetei.

Întrebat dacă i se pare că Nicolae Badea se numără printre cei care se opun construirii noului stadion din Ștefan cel Mare, așa cum suporterii dinamoviști au mai insinuat uneori, Negoiță a oferit un răspuns „cu mantă”, interpretabil.

Badea și Negoiță, în alte vremuri / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

„Probabil, nu știm. Cum nu știm...?! Știm! Cu siguranță! Au fost piedici la modul evident, n-am niciun dubiu. Și nu doar în privința stadionului.

Dinamo e un club foarte greu, e fostul club al Miliției, al Securității, al tot ce însemna... S-au schimbat niște lucruri, dar nu în totalitate. Și din punct de vedere al subteranului e foarte greu la Dinamo”, a comentat Negoiță.

2013este anul în care Ionuț Negoiță a preluat pachetul de acțiuni al lui Badea și a devenit majoritar

Ionuț Negoiță: „Am făcut eforturi mari, dar s-au ocupat unii să pună piedici”

Negoiță a invocat așa-zisele piedici puse de inamicii lui Dinamo și când a fost provocat să numească cel mai mare regret al său, după șapte ani în club:

„Cel mai mare regret? Faptul că nu s-a făcut stadion și nu am avut susținere din punctul ăsta de vedere. Nu eu, clubul! Cu un stadion al nostru, cu siguranță veneau mai mulți suporteri, ar fi fost și o contribuție mai consistentă în bugetul clubului, ar fi fost și entuziasmul mai mare, mai veneau și sponsori.

7 ania condus Ionuț Negoiță Dinamo ca patron, în intervalul 2013 - 2020 echipa câștigând Cupa Ligii în 2017

Acesta ar fi cel mai mare regret, faptul că stadionul nu s-a realizat. Din păcate, n-a depins doar de mine. Am făcut eforturi mari, dar s-au ocupat alții să pună piedici”, a punctat Negoiță. Cel care a mai spus în cadrul aceluiași interviu că investitorii se vor înghesui la Dinamo în momentul în care „câinii” vor beneficia de o nouă arenă.

VIDEO Ionuț Negoiță caracterizează Dinamo la un an de la venirea Red&White: „Nu am văzut lucruri majore, nimic notabil! E nevoie de bani!”

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.