Forul condus de Răzvan Burleanu a oferit bilanțul banilor cheltuiți și veniturile pe ultimul deceniu, perioadă ce a coincis cu mandatul președintelui în funcție. Plus alte câteva cifre interesante despre echipa națională, calificată la Euro 2024.
Conducătorii Federației Române de Fotbal s-au întâlnit în ultimele zile la Sibiu cu reprezentanții cluburilor din primele trei divizii, iar printre subiectele abordate s-a numărat și cel legat de bilanțul financiar al ultimilor zece ani.
Un mic profit la finele lui 2023 pentru FRF: 400.000 de euro
Exact perioada care coincide cu mandatul lui Răzvan Burleanu, 39 de ani, care a preluat șefia forului național în martie 2014.
Printre primele informații oferite pe care oficială reprezentanților fotbalului intern a fost detaliul că veniturile FRF s-au triplat într-un deceniu și există un mic profit.
Conform bilanțului, în 2014, Federația avea un venit de 12,986 milioane de euro, pentru ca 2023 să-l încheie cu un venit de 36,2 milioane de euro, în condițiile în care România s-a calificat la Euro 2024 și și-a atras o sumă importantă din partea UEFA. Forul național a înregistrat o creștere de la an la an.
Tot la fel, s-a observat o creștere și în privința cheltuielilor: FRF a încheiat 2023 cu 35,8 milioane de euro, probabil după alocarea primelor de obiectiv, în condițiile în care în 2014 avea cheltuieli la jumătate, 17,345 milioane de euro.
FRF a investit 10 milioane de euro în loturile naționale
Alte investiții, conform bilanțului FRF:
- 10,6 milioane de euro - investiții în loturile naționale.
- 4 milioane de euro - investiții în toate cele 72 de competiții interne.
- 2 milioane de euro - investiții în proiectele dedicate fotbalului amator.
- 200.000 de euro - investiții pentru dezvoltarea proiectelor de analiză video și performanță.
- 1,8 milioane de euro - investiții pentru susținerea implementării strategiei tehnice.
- 190.000 de euro - investiții în Școala Federală de Antrenori și în Academia Națională de Fotbal.
Naționala României calificată la Euro 2024: 26 de ani este media de vârstă a celor ce ne-au adus biletele pentru Germania
Totodată, iată câteva cifre interesante vizavi de echipa națională a României, calificată la Euro 2024. Cu această ocazie, șefii FRF au prezentat și trailer-ului filmului calificării, „În inima Naționalei”, pe 9 mai va fi avanpremiera, iar de pe 17 mai suporterii pot vedea pelicula în cinematografe.
- 26 de ani este media de vârstă a celor 32 de tricolori ce-au contribuit la calificare.
- 6 jucători au depășit vârsta de 28 de ani dintre cei care au avut minute în calificări.
- 16-4 a fost golaverajul tricolorilor în campania de calificare, cel mai bun din ultimii 16 ani calendaristici.
- 9 marcatori a avut România în campania de calificare, Alibec, Stanciu și Mihăilă având fiecare câte 3 goluri.
- 4 assist-uri a adunat Moruțan, ocupând locul 5 în topul pasatori decisivi din preliminarii.
- 6 victorii, nicio înfrângere, 22 de puncte adunate, singura echipa neînvinsă din grupă care a avut cel puțin o victorie cu fiecare dintre oponente.
8,8milioane de euro a raportat FRF drept venituri comerciale din sponsorizare și publicitate la finele lui 2023. În 2014, acestea erau de doar 1,5 milioane de euro
{{text}}