Ana Bogdan (31 de ani # 65 WTA) a fost învinsă de Daria Shnaider (19 ani # 74 WTA) cu 5-7, 7- 6 (3), 6-3 în primul tur la Indian Wells. Sorana Cîrstea (33 de ani # 22 WTA) debutează sâmbătă noapte împotriva lui Sloane Stephens (30 de ani # 44 WTA), jucătoare pe care a învins-o anul acesta la Doha.
România a avut două reprezentante pe tabloul principal de simplu de la Indian Wells. Prima care a intrat în competiție a fost Ana Bogdan. Ea a întâlnit-o vineri noaptea pe Daria Shnaider în primul tur.
Românca s-a aflat pentru prima oară pe tabloul principal de la Indian Wells, ea revenind în circuit după aproape o lună, ultimul turneu jucat fiind Transylvania Open, unde a ajuns până în finală.
Vineri noaptea, Ana Bogdan a început bine meciul cu mai tânăra sa adversară, reușind să câștige primul set cu 7-5. A avut minge de meci în setul al doilea în tie-break, dar nu a fructificat-o. În decisiv, Daria a reușit să aibă mai multă energie și să se impună cu 5-7, 7- 6 (3), 6-3.
Sorana Cîrstea din nou față în față cu Sloane Stephens
A doua reprezentantă a României pe grila principală de la Indian Wells este Sorana Cîrstea. Ea debutează sâmbătă noaptea contra lui Sloane Stephens, campioana de la US Open 2017, direct în turul al doilea pentru că este cap de serie 19.
Sorana Cărstea după victoria de la Doha FOTO Imago ImagesSorana a mai întâlnit-o pe americancă de trei ori, învingând-o de două, ultimul succes venind în acest an la Doha în primul tur.
Românca a ajuns în California după un turneu excelent reușit la Dubai, unde a ajuns până în semifinale.
Sorana Cîrstea a reușit anul trecut cel mai lung drum al său la Indian Wells, ajungând până în sferturi de finală unde a fost învinsă de Iga Swiatek (1 WTA).
Până acolo, ea le-a învins pe Kimberly Birrell, Madison Keys, Bernarda Pera și Caroline Garcia. Jucătoare din România are de apărat acum 125 de puncte WTA.
Sorana Cîrstea la Indian Wells
- 2023 » sfeturi de finală
- 2022 » optimi de finală
- 2021» turul 3
- 2018 » turul 2
- 2017» turul 1
- 2014 » turul 2
- 2013 » turul 3
- 2012 » turul 2
- 2011» turul 1
- 2010 » turul 2
- 2009 » turul 1
Sorana Cîrstea a jucat la dublu
Pentru a se obișnui cu condițiile din deșertul californian, Sorana Cîrstea a jucat și la dublu. Vineri noaptea, ea şi croata Donna Vekic au fost învinse de cuplul Demi Schuurs /Luisa Stefani (Țările de Jos/Brazilia) cu 6-2, 6-4, după o oră şi 12 minute.
Tot la dublu, Monica Niculescu şi belgianca Greet Minnen au fost întrecute de americancele Caroline Dolehide/Desirae Krawczyk, cu 6-3, 5-7, 11-9.
{{text}}