Rapid a câștigat cu 4-0 etalând disciplină, voință, concentrare, atitudine. Arătând ca o echipă cu un antrenor adevărat. Dincolo, impostura începe să dea în sfârșit roade
Meciul e jumătate pierdut înainte să înceapă când îi ai pe bancă pe Pandele, Manolache, Toma și Popa. Tot respectul pentru vârsta lor fragedă, dar fotbalul nu este doar un recensământ al tinereții.
Sigur, mai erau acolo pe banca FCSB-ului Baba Alhassan, Luis Phelipe, Antwi sau Miculescu. Pe Chiricheș și pe Panțîru nu știu la ce capitol să îi pun. Rezerviști? Vreți să trecem în revistă rezervele Rapidului? Djokovic, Funsho, Petrila, Burmaz, Borza, Onea, Cîrjan, El Sawy. Un pic altceva.
Antrenorul și impostorul
Meciul este pierdut pe de-a-ntregul atunci când o echipă are antrenorul la marginea terenului, iar cealaltă pe omul care împreună cu alții, un pseudo colectiv tehnic, se ocupă de pregătire în timpul săptămânii. Primul, antrenorul, se numește Cristiano Bergodi, italian, lăudat pe față de oamenii din branșă și bârfit pe la spate (slab, dom'le, nu știe nimic, nu pregătește nimic!).
L-ați recunoscut și pe celălalt, domnul Elias Charalambous, dacă e să îl caligrafiem în engleză, cum e moda. Haralambus e ușor de recunoscut și după declarațiile-clișeu de la finalul meciurilor.
Când trăiești doar din numere personale
Rapid a arătat care este diferența dintre o echipă condusă tehnic de un om competent, învestit cu putere și încredere, și o echipă care trăiește din realizările personale ale unor oameni ca Florinel Coman și Darius Olaru ori din munca lui Șut.
Și cam atât, pentru că Octavian Popescu este plafonat, iar Dawa, Ovidiu Popescu sau Crețu luați la bani mărunți sunt cel mult niște jucători mediocri. Presiunea era pe oamenii lui Bergodi, pe asta mizau cei de la FCSB, că victoria li se va arăta gingașă din stresul adversarilor.
Ogorul din care nu iese nici buruiană
Rapid a convertit însă presiunea în fotbal de angajament, în concentrare, în atitudine serioasă. Rapid a avut un plan de joc bazat pe pressing, dublaj, tranziție rapidă și exploatarea calităților individuale ale băieților din față – Rrahmani, Krasniqi, Papeau. Singura idee a FCSB-ului, prin care urma, vezi Doamne, să surprindă adversarul, a fost mutarea lui Coman pe flancul drept și plasarea lui Octavian Popescu pe stânga.
Faliment absolut, după câteva minute Coman a revenit la locul consacrat, iar Popescu cel mic s-a dus să are pe dreapta, pe un ogor din care nu a răsărit nici buruiană. Randamentul modest al supralicitatului Lixandru, limitele lui Crețu, dar mai ales combinația explozivă de lipsă de omogenitate și tehnică de ligă inferioară ale lui Dawa și Ovidiu Popescu au colorat și mai strident victoria giuleștenilor.
Micile bijuterii
Apropo de tehnică. Primul gol al lui Rrahmani merită un premiu de excelență, deși în primul moment părea că atacantul kosovar a lovit defectuos mingea. Dimpotrivă, o ciupise exact cât să treacă peste Tîrnovanu.
Ceva în genul a ce făcea odinioară Romario, scuzați comparația. Nu trebuie uitată nici execuția de la gol a lui Krasniqi, traiectoria parabolă a mingii vizibilă de-abia la reluările televiziunilor. Bergodi antrenează foarte bine echipa, dar nu le explică lui Rrahmani și lui Krasniqi cum să dea la poartă.
4-0 pentru Rapid și nu un duș rece, cum grăiește nemuritorul clișeu, pentru vicecampioană, ci o baie într-o căldare cu gheață. Cică ajută tare la refacere, dar cred că la FCSB e nevoie de mai mult decât cufundări în agheasmă și mătănii.
Avem din nou o luptă pentru titlu în care grație ceferiștilor bucureșteni se insinuează și frații lor clujeni. Chit că nu au nicio treabă cu căile ferate nici unii, nici alții. Fără ironie, la FCSB cum se analizează înfrângerea? Și cine o face? Gigi Becali? Alexandru Tudor?
{{text}}