Opinii   •   EDITORIAL

Te lepezi de Satana?

Editorial Narcis Drejan

Articol de Narcis Drejan   —  duminică, 10 martie 2024

La cum s-a distrat trupa lui Bergodi și la cum i-a „subordonat” gașca din Giulești pe apostolii lui Becali, doar rugăciunea și limbajul lui Dumnezeu l-ar mai schimba pe „latifundiarul din Pipera” să înțeleagă că nu e antrenor.

Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, făcătorul cetelor celor de foc și lucrătorul puterilor celor fără de trup și uneori prea trufași, meșterul celor cerești și al celor pământești, pe care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici poate să-L vadă; de Care se teme și se cutremură toată făptura; Cel ce a aruncat din cer spre Pipera căpetenia mioarelor, care din trufie și-a încordat grumazul oarecând în fața credincioșilor din Giulești și s-a lepădat de antrenorii săi prin neascultare, și pe jucătorii cei împreună cu dânsul potrivnici, care s-au făcut diavoli, la 0-4, i-a aruncat în întunericul cel adânc al iadului, fă ca blestemul acesta, ce se face în numele Tău cel înfricoșător, să fie spre îngrozirea acestui povățuitor al vicleniei, care a căzut împreună cu Tavi și Târnovanu din lumina cea de sus, și pune-l pe fugă; și-i poruncește lui și diavolilor lui să se îndepărteze cu totul, ca să nu facă nicio vătămare acestui club FCSB, pecetluit; iar acești pecetluiți să aibă tăria puterii ca să calce peste schimbări la pauză, peste toată puterea vrăjmașului, fie că e Rotaru, Varga, Șucu sau Hagi. Că se laudă și se cinstește și de toată suflarea fecesebistă cu frică se slăvește preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii  vecilor. Amin. Domnului să ne rugăăăăm!

După slujbă…

Probabil că doar duhovnicul finanțatorului FCSB-ului ar putea să-l convingă să nu se mai implice, să nu mai asculte de Ismail Kartal, turco-românul care ține cu toate echipele și televiziunile ce-i plătesc creițarii!


Imagini de la finalul meciului Rapid - FCSB/ foto: Raed Krishan

Că tot Ismail Kartal i-a dat atâtea sfaturi încât Băluță se crede atacant, iar schimbările sunt deja de Liga a II-a! Că nici nu știi dacă Ismail Kartal e trimisul vrăjmașului, că și Allah, și Iisus sunt reprezentanții religiei monoteiste, așa că e bine să evitați toți Ismailii Kartali de pe acest pământ când vin cu idei interzise de orice carte sfântă!

În numele lui Bergodi…

Fără trufie, fără falsă modestie, fără numele Domnului în deșert, Cristiano Bergodi, ponegrit și de Ismail Kartal și adepții săi, mari rapidiști azi, și-a văzut de treabă!


A evitat orice scandal, a pregătit Rapidul ca la carte, iar astăzi, după 4-0 cu FCSB, gruparea din Giulești are un aer nobil, din vechea Troie, pentru faima lui Dan Coe și a celor care au crezut în spiritul alb-vișiniu!

Rapidul renaște, ca-n versurile lui Phoenix: fie să renască numai cel ce har are de-a renaște curățit prin jar, din cenușa-i proprie și din propriul scrum, astăzi ca și mâine, pururi și acum! Asta înțeleg conducătorii Rapidului, că dacă lași un club de fotbal pe mâna celor care se pricep, rezultatele nu vor întârzia să apară!

De la anii când Rapidul era înjurată la țară, cu Pancu, Schumacher și Miță Iosif, până azi, la parfumul cu aromă de campion, nu mai e decât un pas! Iar Rapidul nu e departe de acel pas!

Domnului să ne rugăm ca Șucu să n-aibă impresia că se va pricepe cândva la fotbal!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.