Liga 1

Note GSP » Mitriță și Bauza, sclipitori în FCU Craiova - Universitatea

+20 Foto
NOTELE GSP

Articol de George Nistor  —  Monday, 11 March 2024

Universitatea Craiova a învins-o pe FCU Craiova, scor 2-1, în derby-ul Olteniei. Mitriță și Baiaram au semnat reușitele în repriza secundă, însă în prima Bauza și Bahassa au fost cei care au combinat excelent.

În Oltenia, orgoliul nu e păcat, ci mândrie, chiar dacă par sinonime, motiv numai bun să te întrebi: cum arăta o singură Universitatea cu Mitriță și Bauza în aceeași echipă, deși vin din lumi diferite, reunite poate doar de latinitate? Probabil ca un cub rubik fără culori.

Notele primite din partea GSP de fotbaliștii lui FCU Craiova

  • R. Popa - nota 6: Nu i se pot reproșa golurile, însă nici nu a produs miracole.
  • Padula - nota 5: Alex Mitriță l-a ridiculizat în repriza a doua. Plasament deficitar, postul dreapta este cu probleme la FC U.
  • Compagnucci - nota 7: S-a descurcat foarte bine ca fundaș central, mutat pe această poziție de Nicolo Napoli. Ar putea rămâne pe acest post.
  • Lacroix - nota 6: L-a pierdut de multe ori din marcaj pe Markovic, iar cu Mascarenhas nu comunică foarte bine.
  • Mascarenhas - nota 5: A fost victima perfectă a lui Ștefan Baiaram.
  • Vl. Achim - nota 6: Element de stabilitate în echipa lui Napoli, chiar dacă de multe ori a părut extenuat.
  • Dr. Albu - nota 5: Nu temporizează și nu își găsește colegii cu pase simple.
  • Baeten - nota 6: Produce pericol constant, se înțelege bine cu Bahassa și Bauza, cu care combină în atac, dar i-a lipsit luciditatea.
  • Bauza - nota 7: A fost ziua lui, chiar dacă nu a înscris. Nicolo Napoli începe să îi ofere libertate pe teren, aspect care îi place nespus sud-americanului.
  • Bahassa - nota 7: Prezent pe tot terenul, a încercat să îl servească cu pase bune pe Chițu, de multe ori i-a reușit.
  • A. Chițu - nota 7: A deschis scorul, însă i s-a terminat benzina imediat după. Au mai intrat:
  • Ibrahim 85' - fără notă.
  • Sidibe 85' - fără notă.
  • Dragu 90+2' - fără notă.
    Antrenor Nicolo Napoli - nota 5: improvizează bine în defensivă prin poziționarea lui Compagnucci, dar schimbările vin extrem de târziu, nu e capabil să împrospăteze jocul chiar atunci când era cea mai mare nevoie.

VIDEO. Pumni în parcare, sub ochii lui Adrian Mititelu Jr. » Reporterii GSP au surprins incidentele reprobabile

>

Notele primite din partea GSP de fotbaliștii Universității Craiova

  • L. Popescu - nota 7: Intervenții bune, sigur pe el pe tot parcursul jocului.
  • Căpățînă - nota 6: Bahassa i-a arătat limitele de multe ori.
  • Screciu - nota 6: Nu joacă pe poziția sa, e tot mai evident, dar a fost responsabil de sarcinile promite.
  • Badelj - nota 5: Derutat de Bauza, iritat de stilul de a agasa al lui Chițu.
  • N. Bancu - nota 6: Închide bine în apărare. Centrările, eterna lui problemă, însă îl găsește bine pe Mitriță la gol.
  • Al. Crețu - nota 6: Un joc șters pe alocuri.
  • Al. Mateiu - nota 7: Mereu cu capul său, vede bine jocul, un meci cu viziune pentru el.
  • Anzor - nota 6: Așteptările sunt mai mari de la el. Are în schimb scuza adaptării.
  • Baiaram - nota 7: Determinat, precis, știe ce vrea. Pune capul decisiv pentru 2-1, fără frică chiar dacă poartă mască de protecție.
  • Markovic - nota 6: Certat cu golul, nu ajunge niciodată la minge.
  • Al. Mitriță - nota 7: O execuție de excepție, cu un jucător creativ lângă el ar produce și mai mult.
Au mai intrat:
  • Ivan 46' - nota 6: Din statutul de rezervă se simte inconfortabil.
  • Maldonado 56' - nota 6: Ușor ezitant, temător.
  • Cîmpanu 56' - nota 7: Bătăios în repriza a doua, aduce agresivitate în jocul lui Petev. Assist-ul e al pentru Baiaram.
  • Vlădoiu 88' - fără notă.
  • Zajkov 88' - fără notă. Antrenor Ivaylo Petev - nota 7: Nu găsește nici de data aceasta apărarea perfectă, dar la pauză e foarte inspirat. Jocul se schimbă total în ofensivă și astfel se produce răsturnarea de scor.

Arbitru: Marcel Bârsan 7 (București). A1: Valentin Avram 7 (București). A2: Laszlo Bucsi 7 (Sfântu Gheorghe)

FOTO. Ce s-a întâmplat în tribune, imediat după derby-ul Craiovei » Imaginile surprinse de reporterul GSP

+20 Foto
Ce s-a întâmplat în tribune, imediat după derby-ul Craiovei » Imaginile surprinse de reporterul GSP Raed Krishan

Citește și alte știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.