Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a analizat partida FCU Craiova - Universitatea Craiova (1-2) și a încercat să explice unde s-a făcut diferența.
Oficialul roș-albaștrilor l-a scos în evidență pe Alexandru Mitriță, vedeta de la CSU Craiova, care a marcat pentru 1-1 printr-o execuție spectaculoasă.
Concluziile lui MM Stoica după FCU Craiova - CSU Craiova
„Aș face o comparație. Între Mitriță și Bauza. Mitriță nu are numărul 10 pe spate, dar e decarul de la CSU. Să comparăm efortul făcut fără minge de Mitriță, cu efortul făcut fără minge de Bauza. Sunt doi jucători foarte buni cu mingea la picior, dar diferența s-a făcut la jocul fără minge.
Nu l-am văzut niciodată pe Mitriță să facă atât de mult efort, a încercat să facă faulturi, să oprească atacurile adverse. În mod normal, el cânta la pian. Dar acum l-a cărat tot meciul. Am apreciat asta. Uitați-vă la golul lui Mitriță. A marcat cu stângul. E o execuție incredibilă. Să dai așa cu piciorul care nu e de bază”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
FOTO. Nicolo Napoli, imaginile serii
Nicolo Napoli a început în derby-ul cu CSU Craiova al 10-lea mandat la FCU Craiova. Iar înainte de meci a oferit o imagine incredibilă. Înainte de startul partidei, ultrașii de la FCU Craiova au afișat o scenografie 3D. Doi fani ai rivalilor se chinuie să rezolve un cub rubik cu emblema Științei, în timp ce un ultras FCU l-a rezolvat deja. Iar mesajul a fost unul scurt: „E simplu când știi calea dreaptă”.
Scenografia l-a impresionat pe Nicolo Napoli. Antrenorul italian a fost surprins înainte de startul meciului într-o ipostază inedită. A scos telefonul și a făcut câteva fotografii.
{{text}}