Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului Galați, consideră că suspendarea de 3 etape pe care a primit-o la partida cu Dinamo (câștigată de „câini”cu 3-1) a fost o nedreptate. Munteanu a fost penalizat pentru că l-a insultat pe unul dintre arbitrii asistenți.
- Oțelul Galați – Politehnica Iași, ultimul meci din etapa a 30-a și din sezonul regular, e programat luni, de la ora 20:00, live text de GSP.ro și transmis în direct de către Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Cu toate acestea, „Neamțul” a subliniat că a trecut peste incidentul unde a apreciat că a fost tratat injust și se pregătește pentru duelul de foc împotriva Politehnicii Iași.
Dorinel Munteanu se simte nedreptățit
„Am stat nevinovat suspendat trei etape, dar a trecut. Sunt bucuros că voi fi pe bancă alături de băieţi la meciul cu Iaşi, deoarece acest meci are o însemnătate deosebită pentru noi, pentru clubul nostru, pentru oraşul nostru.
Este un derby al Moldovei. Orgoliile sunt foarte mari, punctele sunt foarte importante, deoarece vom juca în play-out, dar avem în continuare noi provocări”, a declarat Dorinel Munteanu, conform OrangeSport.ro.
Chiar dacă Oțelul Galați ocupă doar locul 11 în Superligă, Munteanu a afirmat că echipa pe care o pregătește ar fi avut valoare să se califice în play-off, dacă nu s-ar fi confruntat cu probleme pe plan financiar.
Dorinel Munteanu consideră că Oțelul Galați are valoare de play-off
„În primul rând suntem angrenaţi în Cupa României. Următorul obiectiv este clasarea pe locul şapte. De aceea am făcut apel la băieţi, pentru că acest joc are o încărcătură emoţională foarte mare.
Sper ca stadionul să fie plin, să fim susţinuţi, pentru că merităm. A fost o frustrare foarte mare pentru când am văzut că unele echipe joacă pentru play-off, fără să le jignesc.
Puteam fi liniştiţi în primele şase, însă a fost şi puţină nelinişte la echipă. Încă nu s-au rezolvat toate problemele, dar eu sper ca băieţii să înţeleagă că voi face totul împreună cu Consiliul Local, domnul primar şi partenerii noştri pentru a rezolva aceste probleme”, a adăugat antrenorul gălățenilor.
{{text}}