Campionate

Antrenorul din Serie A al românilor Burnete și Borbei a fost DEMIS după ce a lovit un adversar cu capul în gură!

Roberto D'Aversa a rezistat doar 30 de meciuri pe banca tehnică a lui Lecce / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 11 martie 2024

Roberto D'Aversa (48 de ani), antrenorul lui Lecce, și-a pierdut complet cumpătul și, la finalul meciului pierdut pe teren propriu cu Hellas Verona (0-1), l-a lovit brutal pe Thomas Henry, atacantul francez al adversarilor, intrat în minutul 90+1 și eliminat în 90+8. Degeaba și-a cerut scuze, clubul giallorosso l-a concediat pe huligan!

Încă un antrenor din Serie A și-a pierdut slujba. Doar că decizia lui Lecce, luată la mai puțin de 24 de ore după gravul incident întâmplat pe "Via del Mare", de a-l destitui pe Roberto D\'Aversa nu este una exclusiv dictată de rațiuni sportive.

Roberto D'Aversa i-a șocat pe toți cei prezenți în teren, în tribune și în fața micilor ecrane, prjn gestul său incalificabil, de o golănie scandaloasă!

Directorul sportiv al lui Lecce a anunțat astăzi decizia

Antrenorul lui Alexandru Borbei și Rareș Burnete și fostul tehnician al lui Dennis Man și Valentin Mihăillă de la Parma a mers la Thomas Henry, după finalul cu Hellas Verona, și i-a dat un cap în gură atacantului francez, introdus de oaspeți în minutul 86 și avertizat în primul minut al prelungirilor, pentru a primi și al doilea "galben" în 90+8!

Roberto D'Aversa și gestul reprobabil care îi va aduce și o sancțiune drastică / Foto; captură TV

Degeaba și-a cerut scuze la conferința de presă, acțiunea huliganică era imposibil de iertat! În cele din urmă, astăzi a venit anunțul oficial: la finalul unei întâlniri cu directorul sportiv Pantaleo Corvino, Roberto D'Aversa a fost concediat din funcția de antrenor.

„Pe lângă încălcarea unor valori fundamentale în lumea sportului, conducerea lui Lecce i-a contestat rezultatele și, mai ales, o stare psihologică deloc potrivită pentru a continua pe banca echipei din Lecce.

Ciocnirea violentă cu Thomas Henry a fost un simptom de impulsivitate și de pierdere totală a controlului, doi factori care nu trebuie subestimați atunci când nu mai erau decât zece zile până la întreruperea campionatului”, a anunțat Gazzetta dello Sport.

D'Aversa: „Fiind și tatăl a trei copii, trebuie să-mi cer scuze!”

Roberto D'Aversa a admis că a greșit grav, dar și-a căutat circumstanțe atenuante: „Gestul a fost urât, dar nu am vrut să-l lovesc cu capul pe Henry. El a fost cel care m-a provocat. A fost un final agitat de meci, în care au existat unele provocări. Nu am vrut ca băieții mei să fie suspendați sau ceva de genul ăsta.

Eu și Henry am intrat în contact, gestul nu a fost plăcut de văzut, dar intenția mea a fost să-i despart pe ceilalți. Nu am intrat pe teren pentru a da cu capul în adversar, m-am dus să-l salut pe Baroni (n.r. - antrenorul Veronei)”.

Nu este primul caz de antrenor bătăuș dat afară!

Roberto D'Aversa nu reprezintă o premieră nedorită în fotbalul italian. Un alt caz asemănător s-a petrecut în urmă cu aproape 12 ani, la Fiorentina. Delio Rossi, fostul adversar al lui Dinamo în preliminariile Ligii Campionilor din 2007.

Delio Rossi, în episodul pugilistic cu Adem Ljajic din 2012 / Foto: captură TV

Fostul tehnician al lui Lazio a fost demis, după ce l-a bătut la începutul lui mai 2012 pe sârbul Adem Ljajic, în timpul meciului cu Novara (2-2) din etapa a 36-a din Serie A. Delio Rossi și-a cerut scuze public pentru gestul său și, la fel ca Roberto D'Aversa, fostul antrenor al Violei spune că sârbul l-a provocat și că gestul său este justificat! Tehnicianul a fost suspendat pentru trei luni și de-atunci nu și-a mai găsit contract la echipe cu pretenții în Serie A sau Serie B.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.