Liga 1

MM Stoica îl ironizează pe Ivaylo Petev: „E a doua oară când aud”

Ivaylo Petev

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday, 11 March 2024

Fostul arbitru FIFA Constantin Zotta și președintele Consiliului de Administrație la FCSB, Mihai Stoica, nu-l văd bine pe antrenorul Universității Craiova, Ivaylo Petev, în ciuda victoriei din derby-ul cu FCU Craiova (2-1).

Universitatea Craiova și-a adjudecat derby-ul Băniei, însă jocul său a suferit, mai ales în prima repriză, pe finalul căreia a și primit gol. Abia după reluare, jucătorii lui Ivaylo Petev au schimbat foaia și astfel au venit și golurile remontadei.

Constantin Zotta: „Dacă pierdea, era ultimul meci”

Constantin Zotta și Mihai Stoica au comentat situația tehnicianului bulgar, pentru care necunoașterea limbii române continuă să fie o barieră în comunicarea cu propriii jucători, dar și cu presa.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, s-a legat ironic chiar de un cuvânt pe care l-a auzit de mai multe ori în discursul lui Petev. „Totuşi, trebuie să îmi explice, cum se zice «hâţ» în bulgară, că e a doua oară când aud că au jucat «hâţ», nu ştiu ce e «hâţ»." a spus Stoica la Orange Sport.

La rându-i, Zotta a remarcat: „Oricum, până învaţă română, îl dă afară. Dacă pierdea, era ultimul meci”.

Ivaylo Petev: „În prima parte, jucătorilor le-a lipsit ambiția”

La finalul meciului cu FCU, Ivaylo Petev a explicat cum a schimbat soarta duelului. „În prima repriză am făcut o greșeală și am luat gol. În partea a doua am făcut anumite corecții și cred că am jucat mai bine. Am marcat două goluri și puteam să mai înscriem, dar nu am reușit. Sunt fericit că am câștigat, îi felicit pe jucători și pe fani. Am meritat cele trei puncte. Trebuie să ținem cont și de calitatea adversarului, ne-a pus probleme în anumite momente.

Ce am spus la pauză? Nu voi dezvălui. Dar pot spune că jucătorilor, în prima parte, le-a lipsit ambiția. Vă pot spune ceva. Le-am spus jucătorilor că mai avem 45 de minute și putem marca două, trei sau patru goluri. Dar trebuie să jucăm cum am făcut-o în precedentele partide! Mă îngrijorează că luăm goluri, dar sper să se termine seria ”, a comentat Ivaylo Petev.

VIDEO. Adrian Mititelu Jr, declarații după FCU Craiova - CSU Craiova: „Am dominat primele 75 de minute. Vom trata fiecare meci din play-out ca pe o finală”

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.