Oțelul Galați - Poli Iași 1-1. Mihai Bordeianu (32 de ani), mijlocașul oaspeților, a oferit prima reacție după ultima meci din sezonul regulat.
Poli Iași a terminat sezonul regulat pe locul 12, cu 33 de puncte, în timp ce Oțelul s-a clasat pe 11, cu un punct în plus. Bordeianu a vorbit la finalul meciului despre absența lui Leo Grozavu, antrenorul echipei, suspendat pentru această partidă, dar și despre play-out-ul care va începe week-end-ul viitor.
Oțelul și Poli Iași se vor întâlni din nou sâmbătă, în prima etapă.
Mihai Bordeianu: „Ne-am fi dorit să jucăm 5 meciuri acasă, dar nu avem de ce să ne plângem”
„Așa sunt jocurile la Galați, știam că este o echipă arțăgoasă, dacă intri în jocul ei automat va fi unul de luptă, cu mingi lungi. Totuși, am făcut egal, ne-am propus mai mult, dar trebuie să ieșim cu capul sus. În câteva zile ne întoarcem aici, iar acum se joacă pe 3 puncte.
Am început bine meciul, ca de obicei... la fiecare meci vorbim între noi, să jucăm într-un anumit fel, să ne facem jocul. De multe ori deschidem scorul, după care nu știu ce se întâmplă, nu mai avem același ritm, constanță, iar adversarul vine peste noi. Am pierdut multe puncte după ce am condus.
Nu pot să spun neapărat că a contat foarte mult (n.r. absența antrenorului Leo Grozavu, suspendat), dar, fiind lângă noi, vede altfel jocul, auzim mai ușor indicațiile lui. În tur tot 1-1 a fost, acum la fel.
Dacă ne uităm la sezonul regulat, am obținut multe puncte în deplasare, ne-am fi dorit să jucăm 5 meciuri acasă, dar nu avem de ce să ne plângem”, a spus Mihai Bordeianu, la Prima Sport.
Poli Iași este prima deasupra liniei „roșii”. Trupa lui Leo Grozavu pornește play-off-ul de pe locul 12, ultimul care asigură rămânerea directă în Superliga.
{{text}}